Audienţe „cu repetiţie” la Hîrlău
Dimensiune font:
Reprezentaţii Instituţiei Prefectului Iaşi continuă vizitele în teritoriu. După ce subprefectul Bogdan Abalaşi a fost în audienţă la Paşcani, acesta intenţionează să-şi continue itinerariul prin judeţ, pentru a identifica problemele semnalate de populaţie. „Până acum, media audienţelor a fost în jur de zece pe zi. Principalele probleme raportate au fost cu privire la fondul funciar, dar sperăm ca, odată cu întocmirea tuturor documentelor prevăzute de Legea 165, acestea să fie soluţionate în cea mai mare parte”, a declarat subprefectul Abalaşi. Potrivit acestuia, audienţele de joia trecută, de la Hîrlău, au fost amânate din cauza depunerii jurământului noului prefect Dan Cârlan. Acestea vor fi reprogramate pentru miercuri, 10 septembrie, începând cu ora 10.00. Mai mult, subprefectul Abalaşi a declarat că este posibil ca la aceste audienţe să fie însoţit chiar de noul prefect. „Cu siguranţă, noul prefect va îmbrăţişa această idee, dat fiind că şi-a manifestat interesul de a cunoaşte problemele din teritoriu”, a conchis Bogdan Abalaşi. Programul de audienţe continuă la Târgu Frumos, Răducăneni şi se va încheia la Bivolari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau