Băcăuanii au cele mai mici salarii
Dimensiune font:
Băcăuanii sunt printre cei mai prost plătiţi angajaţi din ţară * alături de judeţele: Harghita şi Gorj, judeţul Bacău conduce în topul judeţelor în care salariile vor creşte cel mai puţin în acest an * clasamentul este realizat de Comisia Naţională de Prognoză şi are la bază estimările oficiale ale comisiei
Anul 2015 nu va fi nici pe departe unul bun pentru angajaţii băcăuani, care vor avea parte de cele mai mici creşteri salariale din ţară. Deşi se numără printre băcăuanii fericiţi, căci au un loc de muncă, majoritatea salariaţilor trebuie să se mulţumească şi în 2015 cu lefurile mici pe care le-au avut şi în anii anteriori. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză în acest an judeţul Bacău va fi în fruntea clasamentului celor mai mici creşteri dalariale cu un procent de doar 4,5%. Mai precis, băcăuanii vor câştiga în medie 1.460 de lei lunar în acest an faţă de 1.397 lei în anul 2014.
Codaşi şi în Moldova
Deşi cu pretenţii de centrul economic al Moldovei, sau cel puţin de ocupant al locului al II-lea din regiune după judeţul Iaşi, în realitate Bacăul este cap de „listă neagră” cu cele mai mici salarii. Cei mai prost plătiţi angajaţi din Moldova nu sunt cei din judeţele: Vaslui sau Botoşani, aşa cum s-ar aştepta mulţi, ci cei din judeţul Bacău.Cu cel puţin un procent mai puţin vor creşte salariile în judeţul Bacău, faţă de celelalte judeţe ale Regiunii Nord-Est.
Sonia PAVELESCU
Creşterile salariale vor fi în acest an de 6,1% în judeţul Iaşi, de 5.9% în judeţele: Botoşani, Vaslui, Neamţ, de 5,8% în judeţul Suceava şi de doar 4,5% în judeţul Bacău
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau