Bacăul face primii kilometri de autostradă din Moldova
Dimensiune font:
„Primii kilometri de autostradă din Moldova se fac în Bacău. Poate e un semn bun pentru autostrada Iaşi-Bacău-Braşov-Făgăraş”, a declarat ieri senatorul Dragoş Benea în cadrul unei conferinţe de presă în care a anunţat începerea execuţiei Variantei de Ocolire a Bacăului. La întâlnire au mai fost prezenţi fostul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, vicepreşedintele CJ, Silviu Pravăţ, şi subprefectul Valentin Ivancea, cel care a coordonat punctul de lucru de negociere cu proprietarii de terenuri din zonă.
Ordinul de începere a execuţiei a fost dat de CNAIR a fost dat tot ieri, iar contractul pentru construirea centurii Bacăului a fost semnat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi consorţiul Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL la sfârşitul anului trecut. „Acest proiect va fi implementat cel mai serios constructor de autostrăzi din România, din ultimii ani. Îmi exprim speranţa că cei care încep să lucreze la şoseaua de centură a Bacăului vor continua să lucreze la drumul expres sau autostrada care va lega oraşele Iaşi-Bacău-Braşov-Făgăraş şi vor construi drumul Iaşi-Paşcani-Bacău-Focşani-Buzău-Ploieşti. Practic, deşi vorbim de nişte proiecte, acestea au o succesiune logică, sunt cuantificate foarte clar în timp, se desfăşoară deja activităţi pentru ele”, a spus Lucian Şova. El a precizat că deja se lucrează la Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic pentru drumul de mare viteză Paşcani-Ploieşti şi probabil la sfârşitul lunii aprilie se va scoate la licitaţie pe SEAP realizarea SF-ului şi a PTh-ului pentru autostrada Iaşi-Bacău-Braşov-Făgăraş, segmentul Bacău-Braşov. Practic, Iaşi-Făgăraş va fi compusă din segmentul Iaşi-Târgu Neamţ, care se va intersecta cu Paşcani-Bacău şi Bacău-Braşov. Pentru Centura Bacăului, autorizaţia de construire este eliberată pentru cea mai mare parte a traseului, urmează ca utilajele să-şi facă apariţia pe şantier.
Punte Iaşi-Bacău pe 16 kilometri de autostradă
Varianta ocolitoare a Bacăului va costa 142.000.000 euro şi va fi finalizată în trei ani, iar contractul a fost semnat de antreprenori şi Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, în prezenţa fostului ministrul al Transporturilor, Lucian Şova. Conform proiectului, Varianta de Ocolire a Municipiului Bacău va avea o lungime de 30,8 km, din care 16,269 km vor fi construiţi la profil de autostrada, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene. Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL va proiecta şi va construi această Variantă Ocolitoare în termen de 36 luni, din care şase luni sunt alocate proiectării şi 30 luni execuţiei lucrărilor. Antreprenorul va oferi de asemenea o garanţie a lucrărilor de şapte ani. Centura oraşului va traversa lunca dintre râurile Siret şi Bistraţia şi va trece prin localităţile Luizi, Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săuceşti, Iteşti şi Hemeiuş. „Pe traseu vor fi construite 12 poduri şi pasaje precum şi un nod rutier, la intersecţia cu DN 2F, care va asigura atât accesul spre şi dinspre autostradă, cât şi legătura cu centrul municipiului Bacău. Lucrarea este amplasată la sud, est şi nord de municipiul Bacău şi presupune realizarea unui sector comun cu traseul Autostrăzii Moldova, a unor conexiuni cu DN 2 la sud şi la nord de municipiul Bacău şi a unor conexiuni cu DN 15 şi cu DN 11, la vest de acest municipiu. Varianta ocolitoare a Municipiului Bacău va facilita legăturile între localităţile aflate în vecinătatea Municipiului Bacău inclusiv pe DN2F, DN 2G, DJ 119 şi DJ 207F”, se arată în proiect. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau