Baia Turcească este condamnată la distrugere
Dimensiune font:
Clăire emblematică a Iaşului de odinioară, Baia Turcească a fost reintrodusă de Primăria Iaşi pe „lista de priorităţi a imobilelor aflate în conservare” * ruinat încă de pe acum, acest monument nu a fost introdus pe nicio axă de finanţare europeană în vederea salvării sale
Perioada postdecembristă a fost cea mai neagră pentru Baia Turcească din Iaşi, mai cu seamă în ultimii 16 ani, de când activitatea specifică pentru care a fost construit acest edificiu a fost sistată. În ciuda declaraţiilor făcute de unii dintre şefii Primăriei Iaşi, trase la indigo de la an la an, de introducere a monumentului într-un proiect pe fonduri europene, clădirea se zbate în aceeaşi stare de „conservare”, cum impropriu numesc edilii starea de abandon a acestui obiectiv aflat în propriu-i inventar. De 16 ani, toţi viceprimarii care s-au perindat prin Palatul Roznovanu au încercat să salveze cu chirpicii vorbelor această impozantă clădire despre care Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi, cea în administrarea căreia se află monumentul, nu cunoaşte multe detalii şi nici nu deţine o fişă a imobilului. „Singura şansă de a reabilita această clădire este doar dacă facem anumite economii din proiectele mari aflate în derulare sau trecute ca prioritare. Dacă vom reuşi să reabilităm Baia Turcească, aceasta va avea aceeaşi destinaţie”, a declarat Cosmin Coman, directorul Direcţiei Dezvoltare şi Proiecte Europene din cadrul Primăriei Iaşi.
Achiziţii fără cap şi conservări fără sfârşit
În sensul reîntregirii patrimoniului Băii Turceşti, lucru necesar pentru a defini un bun compact, nedezmembrat de tranzacţii către terţi, în vederea accesării de fonduri europene, Consiliul Local a aprobat în vara anului trecut cumpărarea apartamentului fostului director tehnic al RAJAC, Ioan Teşu, situat în incinta imobilului. Apartamentul situat într-o extremitate a Băii Turceşti din strada Arh. G. M. Cantacuzino, fostă Crişan/Mitropoliei nr. 16, proprietate a familiei Teşu Ioan şi Irina, a fost achiziţionat de municipalitate în vederea reîntregirii monumentului istoric aflat acum în paragină. Valoarea acestui bun imobil, cu o suprafaţă construită la sol de 558.2 mp şi suprafaţă utila de 135,23 mp, a fost stabilită de comisia de negocierea a preţului de achiziţie, la peste 600.000 lei, sumă suportată de la bugetul local. De atunci, pe la Baia Turcească au mai trecut doar câinii vagabonzi şi persoanele fără adăpost. „Baia Turcească se află în conservare, până când vom găsi resurse de finanţare pentru renovarea ei”, a fost tot ce au putut să spună oficialii Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Istoricul Băii Turceşti din Iaşi
Potrivit cronicilor, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la iniţiativa edililor care s-au gândit să ofere ieşenilor un spaţiu public cu scopul de igienizare, a luat fiinţă Feredeul turcesc. La sfârşitul secolului al XIX-lea, deoarece "feredeul" ajunsese în ruină, oficialităţile au decis să ridice în locul acestuia, cu material şi concepţie arhitecturală nouă, actuala clădire în care a funcţionat, până în 1999, Baia Turcească. Motivul invocat de autorităţi pentru închiderea Băii a fost acela că instalaţiile nu mai ofereau siguranţă. Închiderea a coincis şi cu pasarea administrării ei din curtea RAJAC în cea a Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau