Banchet cu bani de împrumut
Dimensiune font:
Măcinaţi de lipsa banilor, vasluienii au ajuns să facă împrumuturi ca să-şi poată trimite copiii la banchet * o astfel de petrecere poate costa şi 2.000 de lei
Ca să nu le strice adolescenţilor bucuria de a participa la un eveniment unic în viaţă, părinţii fac credite de consum, chiar dacă au de plătit apoi lună de lună rate, fiindcă altfel nu s-ar descurca. Părinţii de băieţi sunt mai norocoşi fiindcă nu trebuie să cumpere ţinute sofisticate, dar cei care au fete sunt nevoiţi să scoată mult mai mulţi bani din buzunare. Tinerele caută rochii sofisticate, pantofi scumpi, au nevoie de bijuterii, iar în plus, trebuie să treacă pe la coafor şi pe la salonul de cosmetică. „Eu câştig 900 de lei, iar soţul este acum în şomaj. Ne descurcăm destul de greu, dar nu putem să nu lăsăm copilul la banchet. Este un eveniment cu care nu se mai întâlneşte apoi şi ar fi păcat ca după cei patru ani de liceu să nu se ducă la banchet sau la cursul festiv. Am făcut un împrumut fiindcă altfel nu puteam face faţă acestei cheltuieli”, a declarat Ana Diaconu, mama unei fete din clasa a XII-a.
Citeşte şi: Sprijin pentru copiii cu unul dintre părinţi în detenţie
Pregătiri intense
La magazinele care comercializează haine e agitaţie mare. Se probează ţinute, se comandă rochii, se caută pantofii potriviţi. Proprietarii unor astfel de buticuri s-au adaptat din mers la nevoile oamenilor şi au venit cu tot felul de oferte, astfel că rochiile pot fi achiziţionate în două sau trei rate. „Ne imaginăm că banchetul presupune un efort financiar pentru părinţi şi ne-am gândit să le dăm acestora ocazia să plătească în rate dacă achiziţionează integral ţinuta de la noi. Clienţii au fost receptivi la această ofertă”, spune Maria Cristea, proprietara unui magazin de haine din Vaslui. Un calcul simplu arată că, în funcţie de pretenţii, banchetul de clasa a VIII-a sau petrecerea de la sfârşitul liceului, poate ajunge şi până la 2.000 de lei. În cazul în care profesorii aleg varianta unii banchet în afara judeţului sau chiar în afara ţării, costurile cresc simţitor.
Tudor IFRIM, Ioana TOMA
„Nu vreau să mă gândesc cum este pentru părinţii care au câte doi copii la banchet” - Ana Diaconu, mama unei fete care termină clasa a XII-a
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau