Bani pentru iluminat arhitectural la trei obiective turistice
Dimensiune font:
Redeschiderea Palatului Culturii va costa municipalitatea ieşeană 450.00 lei, iar iluminatul altor trei obiective, încă 4.500 lei
Conform unui proiect de Hotărâre care va intra în dezbatere mâine, 31 martie, municipalitatea va semna în acest sens un acord de parteneriat cu reprezentanţii Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. „Pe lângă preluarea iluminatului arhitectural, Primăria se va implica puternic, inclusiv în ceea ce priveşte partea de promovare şi punere în valoare a acestui important obiectiv cultural şi istoric. Palatul Culturii este emblema Iaşului şi ne mândrim cu el. Din păcate sumele alocate Palatului nu sunt suficiente pentru a începe activitatea concretă. Din acest motiv, împreună cu doamna director Lăcrămioara Stratulat (directorul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, n.r.), am găsit această soluţie, a parteneriatului, prin care municipalitatea va aloca bani pentru dotarea sălilor de expoziţie cu jaluzele şi alte echipamente necesare pentru a putea inaugura cum trebuie lucrările de la Palat. Trebuie să îl folosim la întreaga sa capacitate”, a afirmat primarul interimar Mihai Chirica. Redeschiderea Palatului Culturii va avea loc pe 27 aprilie.
Iluminat arhitectural
Mihai Chirica a mai anunţat că statuia Fericitului Anton Durcovici, Casa Tafrali şi Casa de Cultură a Studenţilor vor fi iluminate arhitectural, costurile pentru acest demers urmând a fi suportate de Primărie. Cele trei obiective vor fi racordate la reţeaua de alimentare cu energie electrică a iluminatului public. Executarea instalaţiilor de racordare la iluminatul public al Municipiului Iaşi, cât şi întreţinerea/menţinerea reţelelor de alimentare cu energie electrică a iluminatului arhitectural, cât şi a corpurilor de iluminat, proiectoarelor, etc., aferente acestor reţele rămân în sarcina Episcopiei Romano – Catolice Iaşi, respectiv a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi. Cantitatea de energie electrică estimată a fi consumată de reţelele de iluminat arhitectural într-un an este de 9.360 Kwh, iar contravaloarea energiei electrice de 4.586 de lei. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau