Bătăuş condamnat la patru ani după comiterea faptei
Dimensiune font:
}n 2013, Ionuţ Marian Luca şi-a lovit un vecin cu o bâtă în cap, dar şi-a primit condamnarea definitivă de abia acum * în 2014, procurorii dădeau o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, respinsă de judecători la cererea victimei * în noiembrie anul trecut, primise o condamnare de 3 ani şi 9 luni de închisoare, cu suspendare * judecătorii Curţii de Apel Iaşi au pronunţat sentinţa definitivă acum
În toamna lui 2013, Ionuţ Marian Luca, minor pe atunci, şi-a lovit cu sete vecinul în moalele capului. Victima a căzut într-o baltă de sânge, inconştient, după care agresorul, speriat, a anunţat poliţia şi ambulanţa. Victima, Vasile Creţu, a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Vaslui şi apoi la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, fiind operată de urgenţă, medicii reuşind cu greu să-i salveze viaţa. Băiatul a declarat că a lovit de frică, în momentul în care victima sa s-a îndreptat ameninţător spre el. Declaraţiile sale au fost completate de probele culese la faţa locului şi de declaraţiile martorilor, astfel că, în primă fază, în august 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul vaslui au dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. „Documentul a fost contestat cu succes de către victimă, judecătorii desfiinţând soluţia de clasare dată de judecători şi dispunând trimiterea în judecată a tânărului Luca, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor calificat. Procesul care a urmat a trenat aproape doi ani, cele mai multe amânări fiind cauzate de întârzierea cu care IML a transmis instanţei raportul de expertiză medicală”, au spus anchetatorii.
Judecătorii au fost blânzi
În noiembrie 2016, Tribunalul Vaslui a dat o primă sentinţă în dosar, condamnându-l pe Ionuţ Marian Luca la 3 ani şi 9 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 5 ani de la data condamnării. În plus, tânărul a fost obligat de instanţă la plata, în solidar cu mama sa, ca parte responsabilă civilmente, a sumei de 40.000 lei, drept daune morale şi materiale cuvenite victimei, dar şi alţi peste 8.000 de lei, cheltuieli de judecată şi cheltuieli materiale cu tratamentul şi spitalizarea victimei. Sentinţa a fost contestată de inculpat, judecarea apelului durând încă aproape un an. În sfârşit, acum, Curtea de Apel Iaşi a dat sentinţa definitivă în dosar, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, considerând fapta ca fiind făcută sub puternice emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă. Judecătorii ieşeni au decis reducerea pedepsei, de la 3 ani şi 9 luni, la 2 ani şi jumătate, păstrând suspendarea executării pedepsei şi reducând şi termenul de supraveghere la 4 ani şi 6 luni. În plus, Ionuţ Marian Luca şi mama sa au fost scutiţi de plata daunelor materiale de 30.000 lei cerute de victimă şi aprobate în prima instanţă, iar cuantumul daunelor morale datorate a fost redus de la 10.000 lei la 7.500 lei.
Ovidiu IANCU
Agresorul, Ionuţ Marian Luca, a declarat că şi-a lovit victima de frică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau