Bebeluş opărit din neatenţie cu ceai fierbinte
Dimensiune font:
Băieţelul a fost adus cu stare generală influenţată prezentând arsuri de gradul 1 şi 2 aproximativ 6% din suprafaţă corporală
Un bebeluş în vârstă de nouă luni din comuna Tătărăni a fost preluat, ieri, de un elicopter SMURD şi trasnportat la Iaşi, după ce a suferit arsuri de gradul II pe corp. Cel mai probabil, mama copilului a scăpat, din neatenţie, recipientul cu ceai fierbinte peste acesta şi i-a provocat micuţului arsuri. La faţa locului a fost chemat de urgenţă un echipaj al Ambulanţei, care a acordat primele îngrijiri medicale copilului. „Copilul în vârstă de nouă luni a suferit arsuri de gradul II în zona toracelui şi a braţelor. Starea micuţului este stabilă, el aflându-se în afara pericolului, dar având în vedere vârsta, a fost solicitat un elicopter SMURD care să tansporte copilul la un spital din Iaşi, unde va rămâne pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, Aurora Popa. Astfel de cazuri sunt anunţate frecvent la numărul de urgenţă 112. Recent, un copil din judeţul Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, după ce pătuţul în care acesta se afla a luat foc de la o scânteie sărită din sobă. Copilul fusese lăsat singur în casă de către tatăl care a ieşit să aducă apă de la o fântână din apropierea locuinţei.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau