Bijuterii unicat la Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ
Dimensiune font:
După ce municipiul Piatra Neamţ a găzduit, la Muzeul de Artă, cea mai valoroasă expoziţie pe plan naţional, „Aurul şi argintul antic al României”, a venit rândul Muzeului de Istorie şi Arheologie să-şi încânte publicul cu bijuterii unicat, din pietre preţioase, în cadrul expoziţiei „Mineralia”, programată pentru perioada 17-20 noiembrie. Unicitatea acestui eveniment constă în faptul că publicul poate să-şi şi achiziţioneze piesele expuse. „Ediţia este dedicată bijuteriilor unicat, create din pietre naturale, coral, perle sau chihlimbar. Este o expoziţie cu vânzare, care a ajuns deja la a treia ediţie la Piatra Neamţ. Domnul Andrei Gorduza, cel care vine cu expoziţia, poate face şi prezentări, la fel ca în anii trecuţi, dacă este public interesat. În ceilalţi ani am avut grupuri de elevi care au venit şi au aflat informaţii utile”, a precizat muzeograful Lucian Uţă, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal Neamţ. Geologul Andrei Gorduza promovează expoziţia în întreaga ţară, încercând să ofere publicului o alternativă la gablonţurile care au invadat piaţa. Expoziţia poate fi admirată la parterul Muzeului de Istorie şi Arheologie din strada Mihai Eminescu, nr.10. Andreea AMARIEI
Citește și
Elevii de la sate îngheață în clase
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau