BOMBĂ: Avocat ieșean, condamnat pentru înșelăciune și fals! EXCLUSIV
Dimensiune font:
Avocatul a fost acuzat de procurori că, alături de o co-inculpată, acesta s-ar fi folosit de niște documente falsificate * oamenii legii au spus că actele au fost depuse chiar într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Pașcani * decizia emisă de instanță poate fi atacată
Un membru al Baroului a fost pedepsit de judecători, după ce a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni. Astfel, la finele săptămânii trecute, magistrații din cadrul Curții de Apel Iași l-au condamnat pe Vasile Conache la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată. De asemenea, acestuia i s-a interzis, temporar, dreptul de a exercita profesia de avocat.
În același dosar, instanța a decis aplicarea aceleiași pedepse în cazul Măriei Bodai, pentru înşelăciune în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată și participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată.
În plus, judecătorii au admis în parte acţiunea formulată de șase părţi civile și i-au obligat pe cei doi acuzați să achite daune în valoare totală de 64.971 de lei. Decizia poate fi atacată la instanța superioară.
Totul a pornit de la un dosar
Procesul celor doi a început la mijlocul lunii decembrie 2015. Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de cinci ani, cei doi ar fi folosit înscrisuri falsificate în cadrul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Pașcani.
„Instanța desfiinţează înscrisurile falsificate emise de Cabinetul de Avocatură Conache Vasile, respectiv acţiunea civilă depusă pe 28 august 2009 la Judecătoria Pașcani şi împuternicirea avocațială, chitanța din 25 august 2009 în care se consemnează încasarea onorariului în fals şi înregistrarea din registrul-jurnal de încasări şi plăți a cabinetului de avocatură, nota de probe întocmită în fals de Conache Vasile în numele părţilor vătămate ce aveau calitatea de reclamanţi în dosarul de pe rolul Judecătoriei Paşcani, prin care acestea ar fi solicitat audierea unui martor şi efectuarea unei expertize topo-cadastrală, cererea formulată de către inculpata Bodai Măria şi semnată de aceasta şi de Conache Vasile pentru vătămaţi, înscrisurile aflate la filele 10-14 din dosarul civil, reprezentând citațiile semnate fără drept pentru alte persoane etc.”, au menționat magistrații ieșeni. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau