Brutari amendați pentru munca la negru
Dimensiune font:
Inspectorii de muncă nemțeni au verificat, luna trecută, modul în care angajatorii din brutării înțeleg să respecte prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au verificat 23 de angajatori din punct de vedere a relatiilor de muncă și au aplicat două amenzi pentru munca la negru, în valoare totală de 30.000 de lei. Totodată, au fost dispuse 17 măsuri de remediere a neconformităților constatate. În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii ITM Neamț au verificat 19 angajatori. „Pentru încălcarea legislației în acest domeniu, au fost dispuse 21 măsuri de remediere a neconformităților constatate și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.500 de lei și 20 avertismente contravenționale”, a precizat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau