Bugetul CTP, subiect de controverse în Consiliul Local
Dimensiune font:
Dacă unii consilieri consideră că nu poate exista transport public fără subvenţii de la bugetul local, alţii susţin că societatea ar trebui să identifice soluţii pentru realizarea de venituri prin atragerea unui număr şi mai mare de clienţi
Indiferent de ultimele transformări, transportul public rămâne o castană fierbinte în mâna actualei administraţii. Problemele, dar mai ales activitatea Companiei de Transport Iaşi, au fost repuse pe tapet ieri, odată cu votarea bugetului societăţii pe anul în curs, existând păreri că dezvoltarea şi funcţionarea unei societăţi de transport public nu se poate realiza încasându-se subvenţii din partea municipalităţii ieşene. „Noi, consilierii PMP, ne vom abţine de la vot pentru că proiectul bugetului CTP pe 2017 este lipsit de viziune. Nu este normal ca jumătate din veniturile estimate să fie obţinute din gratuităţi şi subvenţii”, a spus Violeta Gărburici. În aceeaşi notă a sunat şi interpelarea lui Andrei Postolache. „În contextul în care investim în infrastructură şi mai avem votat şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă m-aş fi aşteptat la o altă prognoză pentru creşterea veniturilor CTP în 2018, care este de doar 2%. De ce nu avem un plan prin care să atragem călătorii, în condiţiile în care statisticile indică faptul că 30-40% din călătoriile zilnice ale ieşenilor se realizează cu autoturismele personale?”, a spus acesta.
E nevoie de şoferi şi de salarii motivante
În schimb, reprezentanţii taberei social-democrate au susţinut că importante sunt în acest moment funcţionarea societăţii şi rezolvarea crizei de personal, urmând ca odată cu asigurarea unor lefuri atractive pentru personalul de bord şi alte categorii de salariaţi, prin adoptarea altor măsuri, să se ajungă şi la dezideratul dorit de ceilalţi: creşterea veniturilor CTP, prin atragerea de noi călători. „Se poate discuta la nesfârşit cât de mult poate fi susţinut transportul public. Este nevoie de o altă abordare, însă acum negociem prelungirea contractului de delegare a serviciului către CTP, pentru următorii 15 ani. Iar odată cu investiţiile în infrastructură, în mijloace de transport noi şi prin schimbarea politicii de abonamente, putem face serviciul mult mai atractiv”, a spus primarul Mihai Chirica.
Consilierii locali au mai adus în discuţie salariile personalului de bord, mult sub nivelul de responsabilitate pe care-l au aceştia (în medie, un şofer sau vatman ridică lunar 1.800 lei, cu tot cu ore suplimentare), faptul că societatea are un deficit de 50-60 şoferi şi că pe anumite rute – Tudor Vladimirescu – Copou – se impune prelungirea orarului de circulaţie al mijloacelor de transport. Tudor DAMASCHIN
114.600.000 LEI
Reprezintă veniturile estimate la CTP Iaşi pentru anul 2017
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau