Bunul samaritean de la Jandarmerie
Dimensiune font:
Un lucrător al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi a dat dovadă de onestitate şi spirit civic după ce a înapoiat unui student portofelul cu acte pe care-l pierduse într-un taxi. După lungi insistenţe telefonice ale jandarmului, în cele din urmă, proprietarul a răspuns şi i-a fost înmânat portofelul. Câteva zile mai târziu, proprietarul a trimis pe adresa Jandarmeriei un e-mail de mulţumire. „Acum trei zile mi-am pierdut portofelul cu toate actele de identitate într-un taxi în timp ce mergeam spre cămin. Am sesizat destul de târziu asta şi cu toate că am încercat din răsputeri să dau de şoferul respectiv nu am reuşit şi îmi pierdusem orice speranţă. Asta până când ieri (miercuri, 13 ianuarie, n.r.), în jurul orei 14.00, am realizat ca aveam multe apeluri de la un număr necunoscut. Acest om cinstit care îmi găsise portofelul a încercat să mă contacteze în orice mod posibil să mi-l returneze. A sunat chiar şi la o pizzerie la care aveam un card de fidelitate în portofel. În cele din urmă, a mers până la căminul în care stau pentru a mă căuta. Cu acest e-mail vreau sa îi mulţumesc domnului plutonier major Calance Andrei Petrişor, un om care inspiră încredere, un om extraordinar”, a scris Laurenţiu, studentul norocos.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau