Câini în slujba legii
Dimensiune font:
Anul acesta, câinii polițiști din cadrul IPJ Neamț au participat la aproximativ 200 de misiuni
Cei 17 câini polițiști desfășoară, alături de polițiștii conductori, activități de identificare a autorilor de infracțiuni după urmele identificate în câmpul infracțional sau ajută la depistarea persoanelor dispărute. Din totalul câinilor, 12 sunt specializați și calificați pe linia de muncă patrulare-intervenție, 4 sunt pentru prelucrări de urmă iar unul în detectarea produselor din tutun. Câinele polițist joacă un rol important în cercetarea la fața locului atunci când sunt urme de miros, prelucrând acest indiciu și parcurgând un traseu, pe care, ulterior, echipa de cercetare îl consideră un posibil itinerariu al infractorului, în funcție și de celelalte probe existente în cauză. Agenții de poliție, ce au calitatea de conductor câine, pe lângă cele aproximativ cinci ore pe zi petrecute în vederea menținerii și perfecționării dresajului câinelui pe care îl are în dotare, participă ori de câte ori se impune la activitățile de cercetare la fața locului în cazul infracțiunilor sesizate. „Prin efortul depus și afecțiunea celor care îi au în grijă, câinii de poliție nemțeni sunt pregătiți să intervină în salvarea de vieți omenești, depistarea persoanelor dispărute și nu în ultimul rând în identificarea infractorilor pentru a fi trași la răspundere penală”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț. De la începutul anului și până în prezent, câinii de serviciu au participat la 198 de misiuni, fiind confirmate 15 itinerarii care au dus la identificarea autorilor de infracțiuni și patru persoane dispărute au fost descoperite cu ajutorul lor.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau