Căldura ne arde la buzunare
Dimensiune font:
Căldura pe luna ianuarie va costa între 120 şi 250 lei. Cifrele sunt asemănătoare cu cele din ianuarie 2016, dar mai mari faţă de decembrie
Operatorul de termoficare a emis în această săptămână facturile aferente consumului lunii ianuarie 2017 către clienţii ce au convenţii individuale de plată. Este vorba de aproximativ 10.000 de locuinţe, adică 27% din apartamentele conectate la sistemul centralizat de termoficare. Din calculele de defalcare a consumurilor înregistrate de aceste apartamente, rezultă un consum mediu cuprins între 0,46 şi 0,95 gigacalorii/ apartament, funcţie de suprafaţa acestuia. „Ieşenii a cărora apartamente însumează mai puţin de 30 de metri pătraţi vor plăti, în medie, 120 lei, cei care locuiesc în apartamente cu suprafaţa de 31-50 mp vor avea de achitat 210 lei, iar familiile care deţin apartamente de peste 51 mp, vor plăti 250 lei”, spun oficialii Veolia Energie Iaşi. Raportat la facturile pe luna decembrie 2016, este vorba de valori mai mari cu 15-17% (luna trecută, ieşenii au plătit între 103 şi 205 lei), sume aproape identice cu cele din ianuarie 2016.
100 de reclamaţii
Din păcate, apar în continuare cazuri în care sumele evidenţiate pe listele de întreţinere sunt cu mult mai mari decât valorile comunicate de operatorul de termoficare. „În acest sezon de încălzire, ne-au fost semnalate 100 de anomalii în ceea ce priveşte suma de plată pentru căldura afişată de asociaţie pe lista de întreţinere. Ca şi în ultimele două ierni, cu ajutorul autorităţilor naţionale de reglementare pentru energie şi pentru servicii publice, vom transmite aceste cazuri spre verificare reprezentanţilor Primăriei Municipiului Iaşi, care vor lua măsurile necesare în aşa fel încât costurile cu încălzirea să fie repartizate pentru toţi locatarii din bloc în mod corect şi în conformitate cu prevederile legale”, mai spun oficialii operatorului de termoficare. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau