Campionii României, în dialog cu elevii nemţeni

default

Dimensiune font:

| 20-02-2018 06:58

 Proiectul a debutat în noiembrie 2017

 

 

,„Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“, proiect desfăşurat prin Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, a continuat în unităţile de învăţământ nemţene, aducând de această dată în faţa elevilor sportul ecvestru. Ştefan Leonte şi antrenorul său Grădinaru Leonte, fiu şi tată şi-au prezentat povestea în faţa a 300 de copii şi tineri din zona Târgu Neamţ, dorind astfel să impresioneze şi să atragă cât mai mulţi tineri pentru a practica acest sport. Tinerii au fost impresionaţi de colecţia de trofee şi medalii obţinută de cei doi în competiţiile naţionale de sărituri peste obstacole. Cei doi sportivi sunt legitimaţi la clubul „Fraţii Jderi“, aflat pe locul 3 în clasamentul naţional pe cluburi. „Anul 2017 a fost foarte bun pentru mine. Am luat bronz la Balcaniadă, acolo unde am câştigat una din probele de concurs, dar am şi fost campion naţional la categoria tineret. Am mai câştigat argintul în Cupa României şi în Cupa Federaţiei“, a povestit Ştefan Leonte. Elevii prezenţi în sală au dorit să afle şi detalii din activitatea lor, iar răspunsurile primite au fost savuroase. „De pe la vârsta de 9 ani şi până la 13 ani cred că am căzut de pe cal de vreo 60-70 de ori. Apoi nu le-am mai numărat. Am avut şi fractură de claviculă, dar tot în şa m-am întors. Nu prea am avut viaţă nesportivă cum se spune. E o viaţă grea alături de cai, dar şi foarte frumoasă. Calul este un animal care cere îngrijire, cere o relaţie specială“, a explicat Ştefan Leonte.

Grădinaru Leonte a fost în tinereţe cascador şi a participat la filmările ecranizărilor „Fraţii Jderi“ şi „Ştefan cel Mare“ alături de mari actori români ca Florin Piersic, Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani, Jean Constantin sau Gheorghe Cozorici. Iubitor de cai, acesta şi-a îndreptat mai apoi viaţa spre lumea săriturilor peste obstacole. A mers la multe competiţii, iar dragostea pentru sportul călare a transmis-o copiilor săi Bogdan, Ionuţ şi Ştefan.

De vorbă cu olimpicii României

Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare“ din Târgu Neamţ a găzduit a cincea întâlnire în cadrul proiectului „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“. Proiectul a debutat în noiembrie 2017, când Iulia Olteanu Negură a deschis seria întâlnirilor cu elevii Şcolii Gimnaziale Nr.5 din Piatra Neamţ. O sută de copii din clasele a VI-a B, a VI-a C, a VII-a D și a VIII-a B au venit la întâlnirea cu fosta campioană mondială universitară (1993 și 1995) şi fosta participantă la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996), unde a terminat pe locul 8 proba de 10.000 de metri. Antrenorul Costel Enache a fost al doilea campion care a participat la discuţiile interactive organizate în cadrul proiectului „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“. În decembrie 2017, el s-a întâlnit cu elevii Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamţ. Prima întâlnire din 2018 a fost a elevilor de la Şcoala Gimnazială nr.2 Piatra Neamţ cu Gheorghe Paisa, directorul DJST Neamţ. Acesta este antrenorul loturilor naţionale de radioamatorism ale României, la toate categoriile de vârstă. De asemenea, este singurul român care face parte din Grupul permanent de lucru al Federaţiei Internaţionale de Radioamatorism, for ce se ocupă de organizarea întregii activităţi sportive din domeniu în lume. Ca antrenor al României, Gheorghe Paisa a urcat cu România pe locul 3 la mondiale şi europene, reuşind să pregătească în trecut un sportiv care a stabilit cinci recorduri mondiale. Tot în luna ianuarie, elevii Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza“ din Roman l-au întâlnit pe antrenorul de qwan ki do Mihai Cristea. Acesta conduce destinele Clubului Sportiv Bao Roman, o entitate cu rezultate în qwan ki do atât în România, cât şi pe plan internaţional.

Gianina BUFTEA

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei