Câmpulung Moldovenesc a rămas fără gaz
Dimensiune font:
Avaria are drept cauză un dop de gheaţă format pe conducte, urmare a temperaturilor mult scăzute * 60% din populaţia localităţii a fost afectată
Potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului, avaria nu se rezolvase ieri, fiind afectaţi 1.950 de consumatori, dintre care 1.600 de consumatori casnici, precum şi 350 de instituţii publice şi agenţi economici. Aceasta înseamnă circa 60% din populaţia municipiului.
Şcoli afectate de avarie
De suferit au avut instituţii precum Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” (450 de elevi), Colegiul Naţional Silvic (800 de elevi), Şcoala Generală nr. 4 (420 de elevi), Şcoala Specială (170 de copii), trei grădiniţe (cu 236 preşcolari), precum şi Spitalul de Psihiatrie (50 de internaţi). Prefectul Constantin Harasim a dispus, ieri, convocarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Câmpulung Moldovenesc. S-a hotărât informarea populaţiei, continuarea activităţii şcolilor şi a instituţiilor publice şi monitorizarea persoanelor asistate social, la domiciliul acestora.
După orele prânzului, în teren erau 6 echipe ale Transgaz în vederea identificării şi remedierii defecţiunilor. „Probabilitatea producerii defecţiunii este cauzată de opturarea diametrului conductei de către o acumulare tampon de gheaţă. Au fost verificate cu prioritate zonele de subtraversare a pâraielor din municipiul Câmpulung Moldovenesc (Izvorul Alb şi Valea Seacă)”, se arată într-un comunicat, remis de Instituţia Prefectului.
Lidia DIACONU, Oana ŞLEMCO
Dacă situaţia nu se va remedia, elevii nu vor merge astăzi la cursuri având în vedere frigul din clase.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau