Când va ajunge Cârlan la Prefectură?
Dimensiune font:
Dan Cârlan va prelua frâiele Prefecturii Iaşi la în decursul acestei săptămâni. Hotărârea de Guvern prin care acesta a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Iaşi a fost luată în şedinţa de marţia trecută, urmând să fie însă publicată în Monitorul Oficial cel mai devreme miercuri, 27 august, potrivit unor surse guvernamentale. „Momentul de publicare a Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial depinde exclusiv de Secretariatul General al Guvernului”, a comentat scurt Dan Cârlan.
Aceleaşi surse au declarat că pentru învestirea acestuia trebuie să se deplaseze la Iaşi un reprezentant al Guvernului, care să-l „ungă” oficial în funcţie. O astfel de vizită nu va fi posibilă însă până la sfârşitul acestei săptămâni. Mai menţionăm că Hotărârea de Guvern prin care fostul prefect Romeo Olteanu şi-a pierdut funcţia a fost publicată în Monitorul Oficial la mijlocul săptămânii trecute, toate responsabilităţile acestuia fiind preluate, conform legii, de subprefectul Bogdan Abalaşi. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau