Când viața îți spune că „e prea mult”

 În ultima perioadă, cazurile de suicid sau tentativă de suicid au fost tot mai multe. Am încercat să aflăm explicația acestui fenoment alături de dr psihoterapeut Mirela Dracinschi, un profesionist de calibru care a oferit sprijin de foarte multe ori.

 - Cum definim și cum ne raportăm la suicid în înțelegerea noastră, a omului obișnuit?

- Pentru început aș sublinia un lucru, cred, de toți cunoscut, și anume faptul că nimeni nu s-a născut suicidar sau cu o anumită predispoziție. Din contră, designul nostru inteligent prevede prezervarea vieții cu orice preț. Conformarea la instinctele fundamentale de supraviețuire este engramată adânc în ADN-ul nostru, de aceea decizia de a trece dincolo de ele nu este una ușoară. De fapt, NIMENI, nici măcar un sinucigaș nu-și dorește cu adevărat să moară. Adevărata intenție într-un suicid este încetarea a ceea ce pare a fi o durere fără sfârșit. Suicidul devine o opțiune atunci când durerea și presiunea vieții zilnice devine prea copleșitoare și nu vedem o soluție acceptabilă. A nu „vedea” o soluție reprezintă o îngustare a câmpului conștiinței, cu perturbarea mecanismelor obișnuite de rezolvare a problemelor astfel încât persoana nu mai este capabilă să raționalizeze din toate perspectivele potențiale, aceasta devenind unica opțiune.

- Care sunt cauzele care pot face ca o persoană să recurgă la un asemenea gest?

- Sunt multe circumstanțe care pot evolua în această decizie fatală, dar printre cele mai evidente se numără: singurătatea, pierderea unei persoane apropiate, separarea fizică de o anumită persoană, dizolvarea familiei, traiul în medii abuzive, chestiuni financiare și legale, jena-mândria, sentimentul de lipsă de valoare, eșecul în anumite aspirații, abuzul de substanțe, tulburările fizice și psihice, vina și uneori incapacitatea de a-ți găsi liniștea și echilibrul interior.

- Există anumite indicii din care ne-am putea da seama că o persoană are intenții suicidare?

- Aparent multe persoane suicidare au o viață normală și sănătoasă, dar există anumite semne subtile care ne-ar putea oferi anumite indicii: retragerea socială, verbalizarea unor gânduri pesimiste și autodistructive („M-am săturat de viața asta”, „Mai bine aș muri, decât...”, „Le va fi mai bine fără mine”, „E prea mult”, „Nimic nu funcționează pentru mine”, ”Se vor termina toate astea în curând”), oferirea unor itemi sau valori personale unor terți, punerea în ordine a tuturor afacerilor, documentarea asupra suicidului, lipsa de interes asupra activităților obișnuite, schimbări fizice și comportamentale majore. Deși starea de spirit a unei persoane sinucigașe poate varia, e bine să fim atenți la aspectele „fals pozitive”. De obicei, aceasta apare nu cu mult timp înainte de sinuciderea planificată, când potențiala victimă pare foarte fericită dintr-o dată căci, în fapt, a luat decizia și percepe totul ca o eliberare. Nu este normal ca o persoană să treacă de la o stare profund deprimată la una fericită, mai ales dacă nu a existat o schimbare substanțială a situației sau a modului său de gândire. Pe de altă parte, unii oameni devin din ce în ce mai iritabili cu cât se apropie mai mult de decizie și chiar pot avea accese de furie.

- Cum abordăm o persoană la care observăm indicii sau bănuim o intenție suicidară?

- Deși o sinucidere poate fi oprită prin recrearea anumitor aspecte ale unei potențiale „zile bune” a victimelor, aceasta este doar o soluție temporară. Succesul pe termen lung vine prin abordarea adevăratei rădăcini a problemei și găsirea unei soluții permanente. Acesta este motivul pentru care este recomandat să existe o intervenție psihologică în aceste tipuri de situații. Este foarte important de menționat că sinuciderea poate fi o acțiune, fie planificată pe scară largă, fie efectuată aproape impulsiv după ce s-a ajuns la concluzia inexactă că nu există altă alternativă. Dacă aveți dovezi puternice că o persoană se află la doar câteva minute distanță de comiterea unui suicid, ar trebui să raportați imediat acest lucru serviciilor de urgență. Ar trebui depuse toate eforturile pentru a stabili comunicarea cu potențiala victimă. În timp ce încercați să-i contactați, ar trebui să vă îndreptați spre locația lor cât mai repede posibil. Dacă acest lucru nu se poate face, puteți încerca să contactați pe cineva din vecinătate pentru a o aborda în mod direct. Dacă puteți contacta persoana la telefon, ar trebui să încercați să o păstrați la telefon cu orice preț, până când dumneavoastră sau serviciile de urgență puteți interveni.

Ar fi bine să nu mai adăugăm presiune crescând astfel nivelul de stres prin afirmații de tipul „Ești egoist”, „Sinuciderea este alegerea lașilor”, „Dacă m-ai iubi cu adevărat, nu ai face asta”, „Vrei doar să-mi atragi atenția”.  De asemenea, e util să evidențiem orice lucru pozitiv care se întâmplă, să încurajăm persoana să caute ajutor profesional fără a o forța, să subliniem cât de importantă și iubită este persoana, să inițiem conversații optimiste și să ascultăm cu atenție.

Dacă ar fi să rezum într-o frază intervenția în criza suicidară, as spune că aceasta este, de cele mai multe ori, despre reactivarea „mecanismelor de coping", de a face față situației critice ale persoanei, crearea speranței și ajustarea unui mod de gândire defectuos sau irațional”.

A consemnat Maura ANGHEL

 

„Sinuciderea este cea mai prostească cale de răzbunare. De ce? Pentru că oamenii pe care vrei să-i loveşti astfel sunt aceeaşi care nu-şi vor mai aminti de tine la o săptămână după ce te-ai dus, în vreme ce oamenii pe care vrei să-i cruţi - oamenii pe care îi iubeşti - vor fi cei care vor trebui să trăiască cu durerea sinuciderii tale tot restul vieţii lor” -
David J. Lieberman