Carantină la Flondora din cauza antraxului
Dimensiune font:
Păşunatul pe imaş este interzis * primăria cere ajutor financiar pentru asigurarea furajelor animalelor
Autorităţile sanitar-veterinare din Botoşani au dispus prelungirea carantinei impuse în localitatea Flondora din comuna Manoleasa. Decizia a fost luată după apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu antrax la un bărbat de 46 de ani, la fiica lui, dar şi la două bovine, după cum a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Minodora Vasiliu.
Ca urmare, a fost interzis păşunatul pe imaşul din Flondora, pe o suprafaţă de 55 de hectare, după ce sâmbătă a apărut o nouă suspiciune de antrax la un viţel. În acelaşi timp, autorităţile au dispus interdicţia colectării laptelui din exploataţia zootehnică în care au fost înregistrate cazurile de antrax. Pe de altă parte, prefectul Dan Şlincu susţine că Primăria comunei Manoleasa solicită sprijin financiar pentru achiziţia de furaje pentru cele peste 200 de bovine din satul Flondora care nu au acces la păşune.
„Am primit o adresă de la Primăria comunei Manoleasa cu privire la o solicitare de sprijin pentru alocarea unor fonduri pentru achiziţionarea de furaje. Luăm în calcul relocarea efectivului de bovine din zona respectivă pe o altă păşune din comuna Manoleasa. Dacă nu se poate face acest lucru, vom lua în calcul şi acordarea unei sume din fondul de urgenţă al Consiliului Judeţean”, a afirmat Şlincu.
Alertă la Flondora!
Reamintim că autorităţile sanitare şi veterinare au fost puse în alertă în urmă cu o săptămână, după ce un bărbat din Flondora a ajuns la Spitalul Judeţean cu suspiciune de antrax, confirmată ulterior. La doar o zi, a fost internată şi fiica lui, tot cu antrax. Ei au contractat boala de la o vită, care a murit. Suspiciunile au apărut după ce bărbatul a ajuns la spital, unde prezenta simptomele specifice antraxului. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au mers la Flondora şi au luat primele măsuri pentru astfel de cazuri, prelevând probe atât de la animalul mort, cât şi de la celelalte 22 de bovine pe care bărbatul le are în gospodărie.
Antraxul este o boală potenţial fatală dată de bacteria Bacillus anthracis. Antraxul este rar la oameni şi apare mai ales la vite, cai, oi si capre. Oamenii pot dezvolta patru tipuri de infecţii cu antrax: cutanat, printr-o leziune a pielii; gastrointestinal, prin ingestia de alimente contaminate; orofaringian (regiunea posterioară a cavităţii bucale), prin ingestie de alimente contaminate şi respirator, prin inhalarea sporilor.
Dintre cele patru forme antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent. Boala are incidenţă mai mare în locurile umede, mlaştini, zone inundabile.
Maura ANGHEL
Ultimele două cazuri de antrax au fost înregistrate în judeţul Botoşani în anul 2009.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau