Case în loc de apartamente pentru nevoiaşi
Dimensiune font:
Proaspătul viceprimar, Gabriel Surdu, a afirmat ieri, într-o primă conferinţă de presă, că se va ralia politicilor de stânga în ce-i priveşte pe asistaţii municipalităţii. Pe fondul campaniei demarate de fostul viceprimar Marius Dangă în sensul evacuării chiriaşilor care vandalizează spaţiile locative sau a celor care nu-şi achită datoriile pentru că nu vor să muncească, viceprimarul Surdu vine cu ideea de a extinde aceste spaţii locative sub forma construirii unor case pentru cei cu probleme sociale. „Sunt adeptul construirii unor case individuale pe pământ, pentru că acestea sunt mai uşor de administrat, de verificat, de vizitat, de evacuat sau de întreţinut”, a spus Gabriel Surdu. Viceprimarul a avut ieri şi primele sale audienţe din acest mandat, în timpul cărora a luat act de câteva zeci de plângeri de ordin locativ. „Au fost probleme de spaţii locative din partea chiriaşilor Primăriei. Unii au primit sfaturile de rigoare în aşa fel încât să nu devină o nouă problemă eventuala evacuare a lor din spaţiu, pentru că atunci când îţi iei o astfel de responsabilitate trebuie să şti că omul tot problema ta rămâne. Totodată, am luat contact cu atribuţiile pe care le am în cadrul Primăriei. Până la sfârşitul acestei săptămâni voi fi edificat cu toate sectoarele de activitate pe care le am în responsabilitate”, a declarat Gabriel Surdu. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau