Cât costă distracţiile pe pârtiile din Moldova
Dimensiune font:
Pasionaţii de sporturile iernii şi turiştii care ajung în Regiunea de Nord-Est au la dispoziţie pârtii în judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava * pe lângă partea sportivă, amenajările oferă şi posibilităţi de relaxare la o băutură caldă * la Vatra Dornei se fac pregătiri pentru „Serbările Zăpezii” care încep pe 13 februarie
În noiembrie anul trecut s-a inaugurat prima pârtie de schi din judeţul Bacău, „Nemira”, din Slănic Moldova, situaţie care i-a umplut de bucurie nu numai pe cei care locuiesc în zonă, ci şi pe turişti. În acest sezon deja a avut peste 10.000 schiori.
O urcare pe pârtie costă 5 lei, pentru un adult, iar un copil, elev sau student achită doar 3 lei. La 6 urcări se aplică reduceri. Astfel, adulţii plătesc 25 de lei, iar elevii şi studenţii achită 15 lei. De asemenea, se pot face şi abonamente pentru serviciile de acces cu telescaunul. Sunt disponibile abonamente de o zi de 60 de lei pentru adulţi şi 40 de lei pentru copii şi studenţi, şi abonamente de două zile în valoare de 100 de lei, respectiv 60 de lei. Pârtia are o lungime pe înclinare de 1.414 metri, lăţime medie de 38 de metri, o diferenţă totală de nivel de 240 metri şi o pantă medie de 17,6%, înclinaţie ce o încadrează în categoria pârtiilor uşoare.
Preţuri piperate la Neamţ
La Piatra Neamţ, schiatul nu este un sport accesibil pentru pasionaţii care vor să petreacă o zi pe Cozla. Cea mai bună alegere pentru accesul la serviciile oferite de societatea Perla Invest (telegondolă, telescaun, pârtia de schi) o reprezintă pachetele skipass care se obţin prin plata unui card ce se poate procura de la staţiile telegondolei. Tarifele la skipass sunt 50 de lei (pentru o jumătate de zi), 80 de lei (o zi întreagă) sau 140 de lei pentru o săptămână.
Pe lângă practicarea sportului alb, turiştii trebuie să aibă şi ceva bani dacă vor să consume băuturi calde la popasul de pe vârful muntelui. În medie, preţurile acestor produse sunt cu minim 25% mai mari decât cele care se găsesc în oraş. Astfel, un ceai cald sau un capuccino costă 6 lei, o cafea expresso - 5 lei, o ciocolată caldă -- 9 lei. Cei care preferă un pahar de vin fiert trebuie să scoată din portofel 8 lei (250 ml), cei care vor ţuică fiartă plătesc 4 lei (40 ml) sau 9 lei pentru un pahar de sirop de brad. Un energizant costă pe munte 10 lei, la fel ca un pahar de 250 ml cu fresh de portocale.
Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc rămâne pârloagă
Trei pârtii la Suceava
Judeţul Suceava are trei pârtii pentru amatorii sporturilor de iarnă. Se poate schia la Vatra Dornei, la Gura Humorului şi la Mălini. Pârtia de schi Parc este situată în centrul staţiunii Vatra Dornei, iar la baza pârtiei se află o pistă de snowtubing şi şcoala de schi Euroski. Pârtia beneficiază de nocturnă, tunuri de zăpadă, iar accesul la instalaţiile de transport se face pe bază de skipass. Pârtia are un grad de dificultate mediu şi lungimea minimă de 900 m. Accesul pe pârtia Parc se face pe bază de cartele reîncărcabile. Adulţii plătesc între zece lei pentru patru puncte şi o sută de lei pentru 50 de puncte, iar copii de până la 12 ani trebuie să achite între 8 lei pentru patru puncte şi 80 de lei pentru 50 de puncte. O urcare pe miniteleschi anulează un punct, iar o urcare pe teleschi anulează două puncte. La achiziţionarea cardului se reţine o garanţie de 15 lei. Garanţia este restituită la predarea cardului. La mare căutare este şi pârtia “Şoimul” din Gura Humorului ce are un grad de dificultate mediu-dificil şi telescaun pe o lungime de 1.330 metri.
Lucia HACMAN
Turiştii aşteaptă cu mare nerăbdare Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei, ce vor avea loc în perioada 13- 22 februarie. Timp de două weekend-uri la rând, Pârtia Veveriţa şi Parcul Central vor găzdui concursuri sportive, manifestări cultural-artistice, concerte şi focuri de artificii. La eveniment vor cânta mai multe trupe sau artişti din ţară, cum ar fi Compact, Adda sau Hara.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau