Ce cuprinde strategia de dezvoltare a judeţului Vaslui
Dimensiune font:
O parte dintre proiectele ce urmăresc dezvoltarea judeţului în anii următori sunt construirea unui parc agroindustrial, service-uri pentru parcurile eoliene şi drumuri bune care să lege Vasluiul de judeţele învecinate * şefii judeţului sunt convinşi că materializarea planurilor va debloca şi piaţa muncii * proiectele ar urma să fie finanţate din fonduri europene
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui a pus la punct strategia de dezvoltare a structurii administrative pentru următorii ani. Autorităţile se vor baza foarte mult pe proiectele finanţate cu bani europeni, având deja pregătite documentaţiile pentru accesarea lor.
„În cadrul stategiei la nivel judeţean avem un portofoliu de proiecte. Într-o ordine a priorităţilor şi corelată cu programe de funcţionare, pe primul loc ar fi proiectul apă-canal, care va trebui continuat. A doua prioritate ar fi cea legată de proiectele care ar produce locuri de muncă. Mă refer la un parc agroindustrial, care deja se află în chinurile facerii. Terenuri sunt, suntem în faza de parteneriate pentru ca atunci când vor veni finanţările din programele europene să accesăm fondurile necesare”, a spus Valeriu Caragaţă, administratorul judeţului Vaslui.
Locuri de muncă şi în prestări servicii
Deschiderea parcului agroindustrial ar rezolva în mod cert şi o parte a problemei lipsei locurilor de muncă la nivelul judeţului. Autorităţile se gândesc şi la un service pentru parcurile eoliene. Nu vor fi uitate nici drumurile în special cele care leagă Vasluiul de judeţele limitrofe. „Odată ce pot fi puse la punct aceste proiecte, vor fi create locuri de muncă. De asemenea, există un interes deosebit şi pentru parcuri eoliene, vrem să dezvoltăm şi o reţea de service pe acest domeniu. Şi astea înseamnă tot locuri de muncă. O alta prioritate rămân drumurile, în special cele strategice, care să ajute ca populaţia şi investitorii să străbată mai uşor judeţul. Este vorba de drumul care leagă Iaşul de Galaţi sau Vasluiul de Bacău. Sunt drumuri cu un caracter penetrant”, a mai spus Caragaţă. Din strategie nu lipsesc proiectele din domeniul social, cultural şi turistic.
Simona POP
„Vrem şi ca producătorii agricoli să aibă o piaţă bună de desfacere, ca să poată ajunge la nivelul celor de la Matca (o comună din judeţul Galaţi, celebră pentru legumicultură – n.r.)” - Valeriu Caragaţă, administratorul judeţului Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau