Cei care au beneficiat de subvenţii pe nedrept vor da banii înapoi

default

Dimensiune font:

| 06-02-2015 18:00

Sunt considerate ajutoare necuvenite sumele utilizate pentru alte scopuri, cât şi cele obţinute prin înscrierea de date nereale pe documentele de decontare

 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava informează pe potenţialii beneficiari că până pe 27 februarie 2015 se depun cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al patrulea al anului 2014. Directorul executiv al APIA, Iacob Caciur, anunţă că ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro la 1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, diferenţă a cărei valoare este de 1,7975 lei pe litru. Pentru aceasta, beneficiarii ajutorului de stat ar fi trebuit să achiziţioneze cantităţile de motorină şi să solicite documentele fiscale de vânzare emise de furnizori, în vederea efectuării lucrărilor mecanizate în agricultură, în ultimul trimestru al anului trecut, în sectoarele vegetal, zootehnic şi de îmbunătăţiri funciare. „Important de menţionat este faptul că beneficiarii nu trebuie să fie în dificultate financiară, definite în sensul liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, respectiv întreprinderi ce constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare. De asemenea, nu trebuie să fi fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat”, subliniază directorul executiv al APIA. Iacob Caciur precizează că respectivele cereri cuprind informaţii cu privire la suprafeţele de teren, inclusiv pe structura de culturi şi pe efectivele de animale, păsări şi albine, pe care le exploatează solicitantul sau pe lucrările de îmbunătăţiri funciare pe care acesta le-a executat. Actele amintite se depun însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină utilizate la lucrările mecanizate din agricultură aferente trimestrului al patrulea al anului 2014 şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor. Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează până la data de 30 iunie 2015, în limita bugetului anual aprobat. Suma totală alocată schemei de ajutor de stat este de 162,6 milioane de lei. Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90,5 milioane de litri. Nerespectarea de către solicitanţi a condiţiilor şi obligaţiilor asumate în vederea obţinerii finanţării, determină aplicarea măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat. Potrivit legii, se consideră ajutor necuvenit sumele încasate şi utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor legale.

Cristale Swrovski pe o şosea de centură închisă

Lidia DIACONU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei