Cei implicaţi în procese civile vor primi deciziile pe mail
Dimensiune font:
Ieşenii vor avea posibilitatea de a le cere judecătorilor, în procesele civile, ca anumite acte să le fie trimise în format electronic. Este vorba despre încheierile de şedinţă, dar şi hotărârile judecătoreşti.
„În urma unui demers al Ministerului Justiţiei, susţinut şi de Consiliul Superior al Magistraturii, programul informatic al instanţelor a fost modificat astfel încât să permită transmiterea prin e-mail către părţile dintr-un proces, dar şi către reprezentanţii legali ai acestora, a încheierilor sau a hotărârii judecătoreşti imediat ce acestea sunt încărcate în sistem”, au arătat reprezentanţii MJ.
Până acum, oamenilor nu li se comunicau acasă încheierile, şi erau nevoiţi să ceară dosarul la studiu. Cât priveşte hotărârile, acestea erau trimise prin poştă, după semnarea lor de către judecătorul care le-a emis. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau