Chimcomplex Borzeşti îşi răscumpără propriile acţiuni
Dimensiune font:
Acţionarii Chimcomplex Borzeşti au aprobat, cu doar 9,5% din voturi împotrivă, răscumpărarea a 10,9 milioane din acţiunile proprii aflate pe piaţă, care reprezintă 6% din capitalul social. Răscumpărarea se va face la un preţ minim egal cu cel din piaţă la momentul achiziţiei şi la un preţ maxim de 1,38 de lei, în limita unui buget de aproape 15 milioane de lei. Oferta este valabilă 18 luni de la publicarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor în Monitorul Oficial. „Programul de răscumpărare este efectuat în vederea implementării unui sistem de remunerare care să asigure respectarea principiului performanţei pe termen lung şi a unui program de fidelizare a angajaţilor”, a spus Dumitru Coman, directorul general al combinatului. Brokerul care va intermedia tranzacţiile este Estinvest Focşani. La Chimcomplex, societatea A2 Impex Ploieşti, prin care omul de afaceri Ştefan Vuza controlează combinatul, deţine acum numai 88,32% din acţiuni. Statul român deţine 9,2%, celelalte acţiuni fiind ale unor investitori persoane fizice sau juridice. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau