Chirie recalculată la aproape 470 de lei pe lună pentru locuinţele ANL
Dimensiune font:
La această dată, ocupanţii achită, în funcţie de suprafaţa unităţii de locuit, chirii subvenţionate începând de la peste 100 de lei pe lună
Alţi suceveni care locuiesc în apartamentele construite cu finanţare de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor plăti chirii majorate. Cuantumul acestora va fi analizat în şedinţa Consiliului Local, propunerile începând de la 286 de lei pe lună, pentru o garsonieră de 57,67 de metri pătraţi, 397,88 de lei pentru un apartament cu 2 camere şi cu suprafaţa de 80,19 de metri pătraţi, ajungând până la 468,19 de lei pe lună, în cazul unui apartament cu 3 camere şi cu suprafaţă de 94,36 de metri pătraţi. Recalcularea chiriei îi afectează pe cei din cele două blocuri ANL cu câte 40 de unităţi de locuit, de pe Bulevardul „1 decembrie 1918”, zona Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, din cartierul Obcini. Imobilele au fost date în folosinţă în 2010, contractele de închiriere fiind semnate, pentru o perioadă de 5 ani, cu tineri sau familii tinere. Acest interval a fost deja depăşit, actele normative prevăzând că prelungirea relaţiei contractuale se va face anual, inclusiv prin recalcularea chiriei, în conformitate cu Legea locuinţei nr.114/2006, republicată.
Facilităţi pentru tineri
Pentru titularii care nu au depăşit încă vârstă de 35 de ani, condiţiile iniţiale referitoare la cuantumul chiriei nu se schimbă. Chiria practicată pentru locuinţele ANL va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată, asigurând şi un profit 1% din valoarea acestora din urmă. În aprilie 2010, Primăria Suceava a reactualizat a chiriile din Blocul nr. 30, de pe acelaşi Bulevard „1 Decembrie 1918”, la acea dată chiriaşii ANL reclamând că noul nivel nu reflectă realitatea. Respectivii locatari s-au plâns că sunt puşi să plătească pentru suprafeţe mai mari decât cele din contractele iniţiale, motiv pentru care au solicitat revederea documentaţiilor în cauză. În urma acestor neconcordanţe, primarul Ion Lungu a renunţat temporar la demersul de majorare, chiriile actualizate fiind aprobate abia în anul următor.
Ţeapă în programul „Casa verde”
Lidia DIACONU
Recalcularea chiriei îi afectează pe titularii de contract de închiriere care au depăşit vârsta de 35 de ani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau