Chiul în masă la comisiile de specialitate ale Consiliului Local
Dimensiune font:
Aleşii liberali au susţinut în plenul şedinţei ordinare de ieri, faptul că, exceptând Comisia de Urbanism, celelalte comisii de specialitate ale Consiliului Local nu se mai întrunesc. „Întâlnirea consilierilor locali de dinaintea şedinţelor de plen, căreia i se spune comisie reunită, este condusă de către unul dintre viceprimari. Practic, executivul conduce şedinţele de comisii, ceea ce este inacceptabil şi cred că este de natură a vicia proiectele pe care le spunem discuţiilor”, a declarat consilierul Marius Dangă. Solicitarea acestuia a fost ca toate comisiile să se întrunească în timp util, înaintea şedinţelor de plen, şi să fie conduse de preşedinţii de comisii, în caz contrar se vor identifica anumite căi de a ataca deciziile pe care le ia plenul, chiar în instanţele de judecată. „Invocaţi vicii de procedură la proiectele de CL care sunt dezbătute în şedinţa comună a comisiilor, dar singurul caz în care ar putea fi viciată o hotărâre de Consiliu Local este lipsa raportului comisiilor. Or, toate rapoartele sunt întocmite şi semnate la fiecare şedinţă de plen”, a replicat Denisa Ionaşcu, secretarul Consiliului Local Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau