Cifrele INS: Ieşenii se căsătoresc la "foc automat"
Dimensiune font:
Numărul căsătoriilor în judeţul Iaşi a explodat în cursul anului trecut, cel mai mare din ultimii nouă ani * cifrele divorţurilor au afectat însă, într-un singur an, peste o mie de minori
O situaţie publicată de Institutul Naţional de Statistică arată că, anual, sute de ieşeni aleg să divorţeze, o cifră care a rămas constantă în ultimii zece ani. Datele oficiale arată că, numai în cursul anului trecut, 1076 de cupluri au desfăcut căsătoria, cu 30 mai puţine decât în anul precedent. De altfel, după anul 2012, în care s-au înregistrat puţin peste 800 de divorţuri, cifra a înregistrat creşteri semnificative, la peste o mie de cupluri divorţate anual. Pe medii de rezidenţă, pe parcursul anului trecut, 674 din numărul total de divorţuri au provenit din mediul urban, diferenţa mai mică fiind din rural. Doar în anul 2013 s-a înregistrat mai multe divorţuri în mediul urban – 707. Rata de divorţialitate în judeţul Iaşi a fost, anul trecut, de 1,16 cazuri la o mie de locuitori. Ca o comparaţie, la sfârşitul anului trecut, datele INS reflectau un număr de 5.924 de căsătorii, cea mai mare cifră din ultimii nouă ani încoace, fiind depăşită doar în anul 2008, când judeţul Iaşi a avut o explozie de 7382 căsătorii.
Efectele le resimt copii
O cifră îngrijorătoare publicată de INS este cea a numărului copiilor minori rămaşi după desfacerea căsătoriei. Doar în judeţul Iaşi, în cursul anului trecut s-au numărat 1074 minori afectaţi de divorţul părinţilor. Asta înseamnă o medie rotunjită de un copil pe cuplu divorţat. La nivelul întregii ţări, cifra minorilor ai căror părinţi şi-au spus adio se ridică la puţin peste 30.000, fiind cea mai mare din ultimii ani. În ceea ce priveşte rata de nupţialitate, la nivelul judeţului Iaşi aceasta este de 6,4 căsătorii la o mie de locuitori. Împărţită pe regiuni de dezvoltare, în mediul urban aceasta este de 7,9 căsătorii la o mie de locuitori iar în rural, de 5,1 căsătorii la mia de locuitori. Statisticienii mai notează că vârsta medie la prima căsătorie a crescut semnificativ în ultimii zece ani în judeţul Iaşi, aceasta fiind, în prezent, de 30,8 ani. Pe regiuni de dezvoltare, în mediul urban, vârsta medie la prima căsătorie a fost, pe parcursul anului trecut, de 31,4 ani iar în mediul rural, 29,7 ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau