Cine va prelua conducerea Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor?
Dimensiune font:
După ce şeful Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi, Marius Bodoga, a fost numit în funcţia de director adjunct la Termoservice, societate de administrare a imobilelor din Iaşi, postul de „şef la buletine” a rămas în suspensie. Acesta nu va fi acoperit decât după vacantarea sa şi organizarea unui nou concurs. Până atunci, activitatea la DLEP Iaşi se va desfăşura fără interimat la conducerea instituţiei. „După vacantarea acestui post, primarul va trebui să facă o numire pe funcţia de conducere, pe o perioadă determinată de maxim 6 luni, deoarece la noi nu este ca la instituţiile deconcentrate, după care va urma organizarea unui concurs, prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. În ce priveşte noul post, sunt sigur că voi face echipă bună cu colegul meu, Ciprian Chiriţa, şi vom reuşi să redresăm această societate”, a declarat Marius Bodoga. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau