CIUDAT: Judecătorii fug ca dracul de tămâie de un dosar de CRIMĂ! EXCLUSIV
Dimensiune font:
Cinci judecători au formulat declaraţii de abţinere în cazul studentului Aurelian Giosan * acesta a fost acuzat că şi-ar fi ucis un coleg şi că ar fi încercat să-l omoare pe un altul * rudele studentului susţin că el ar fi nevinovat
Magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi par a se feri să judece un celebru caz de omor calificat. Astfel, deşi au trecut doar câteva termene în procesul în care studentul Aurelian Giosan este acuzat de omor calificat şi tentativă la omor calificat, cinci judecători au solicitat deja abţinerea în acest dosar, care a fost amânat până pe data de 4 mai.
Toate cele cinci declaraţii de abţinere au fost deja aprobate de completele superioare. „Instanţa admite declaraţia de abţinere formulată de judecătorul M.D., privind soluţionarea cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Iaşi. Cauza se va repartiza aleatoriu, cu blocarea completului de judecată condus de judecătorul M.D.”, se arată în una dintre aceste cinci decizii.
„Şi-au dat seama că fiul meu e nevinovat!”
Tatăl studentului, Aurel Giosan, le-a declarat reporterilor cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” că fiul său este nevinovat. „Fiul meu nu a comis acele fapte. El este acum ţapul ispăşitor! O altă persoană a comis faptele, numai că acea persoană este de negăsit, aşa că a picat fiul meu la mijloc. Copilul meu este credincios și puteţi întreba pe oricine îl cunoaşte că n-ar face rău nimănui”, a precizat Aurel Giosan.
Acesta a adăugat că, la dosar nu sunt probe contra studentului şi, mai mult, că unii martori şi-au modificat declaraţiile date la Parchet. „Unul dintre martori a spus iniţial că nu a văzut pe nimeni ieşind din imobil în noaptea respectivă, apoi a revenit şi a declarat că l-ar fi văzut pe fiul meu şi că şi-a dat seama de acest lucru după ce l-a văzut la... ştiri, la televizor! Judecătorii probabil că şi-au dat seama că nu pot să condamne un om nevinovat”, explică Aurel Giosan motivul pentru care magistraţii dau declaraţii de abţinere în cazul fiului său.
Bărbatul a adăugat că, în noaptea respectivă, în camera Căminului C4, din Complexul „Târguşor Copou“, al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ s-a mai aflat un tânăr basarabean, pe care anchetatorii nu l-au găsit.
O faptă înfiorătoare
Studentul în anul I de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de procurori că şi-ar fi înjunghiat doi colegi - dintre care unul a murit -, apoi ar fi încercat să dea foc camerei de cămin în care se aflau aceştia. Aurelian Giosan (22 de ani) a fost reţinut de către procurori, iar, mai apoi, a fost prezentat Tribunalului Iaşi.
Aurelian Giosan a fost prins de către poliţişti în municipiul Roman, la locuinţa părinţilor săi, el fiind audiat apoi timp de câteva ore.
Procurorii au mai precizat că victima decedată, Victor N., avea 40 de lovituri de cuţit, din care 20 în zona spatelui, în timp ce persoana rănită grav, Casian H., a ajuns la spital cu 12 lovituri de cuţit. În camera de cămin a fost găsită o sticlă de alcool sanitar cu care procurorii au presupus că agresorul ar fi vrut să incendieze camera. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau