Clemenţa judecătorilor l-a transformat în traficant de droguri
Dimensiune font:
Un elev bârlădean plin de bube penale a ajuns în mâna judecătorilor ieşeni. Octavian Radu, zis Jumper, învăţa la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” şi a scăpat prima dată mai uşor, după ce a povestit DIICOT cum a vândut etnobotanice. El a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi s-a ales doar cu 8 luni de închisoare cu suspendare.
În loc să se înveţe minte, tânărul şi-a făcut mai departe de cap. Aşa a ajuns să fie trimis în judecată, alături de alţi 10 elevi sau foşti elevi care formaseră o adevărată reţea. Aceştia vindeau droguri, în cantităţi mici, colegilor. Substanţele erau ambalate în pliculeţe şi vândute cu sume cuprinse între 10 şi 50 de lei doza. Tinerii au fost monitorizaţi, iar telefoanele ascultate, timp de mai multe luni, de oamenii legii. Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe Radu la doi ani, două luni şi 20 de zile de puşcărie, revocând astfel şi suspendarea pentru prima pedeapsă, mult mai blândă. Acum, el a contestat sentinţa, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iaşi. Un prim termen a fost fixat la finele lui martie. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau