Community Challenge la Piatra Neamț
Dimensiune font:
Community Challenge este o caravană a sportului și a mișcării în comunitate, care se desfășoară în trei orașe din România (Petroșani, Oradea și Piatra Neamț) în perioada 27 septembrie – 4 octombrie
În Piatra Neamț, evenimentul va debuta sâmbătă, 4 octombrie, în zona Turnului lui Ștefan începând cu ora 10.30. Cei prezenți vor putea să se întreacă în competiții de badminton, tir cu arcul, fotbal target, fun tennis, sau să asiste la diverse demonstrații ale unor cluburi sportive din Piatra Neamț. Cei care doresc pot să facă donații, iar banii colectați astfel se vor folosi integral pentru finanțarea unei echipe de 3 elevi cu performanțe educaționale din Piatra Neamț să ia parte la Tabăra Creatori de viitor – Champions United, proiect derulat între 9-12 octombrie în Cluj Napoca. Taxele de participare la aceste competiții se vor folosi integral pentru finanțarea proiectului Creatori de viitor – Champions United.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau