Concedii ieftine la agropensiuni
Dimensiune font:
Ajuns la cea de-a XXV-a ediţie, programul special „Vacanţe la ţară” este destinat tuturor categoriilor de turişti care îşi propun să descopere viaţa satului cu tradiţiile şi obiceiurile locului şi să cunoască ospitalitatea localnicilor din zonele pentru care vor opta. Cei care doresc să petreacă o vacanţă la ţară la preţuri avantajoase o pot face prin intermediul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) România.
Mercurial de vacanţă
Tarifele practicate de către pensiuni pentru actuala ediţie a programului „Vacanţă la ţară” sunt de 175 de lei de persoană pentru şase zile la la o pensiune de două margarete, 225 de lei/persoană pentru şase zile la pensiuni de trei şi patru margarete şi 290 de lei/persoană pentru şase zile la pensiuni de cinci margarete. În tarif sunt incluse 5 nopţi cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri.
În ceea ce priveşte judeţul Neamţ, potenţialul turistic a crescut în timp. „Am primit solicitări pentru rezervări în acest program. Din păcate, noi nu facem rezervări la nivel de asociaţie, doar oferim informaţii şi coordonăm acţiunile de promovare, mediatizare a evenimentelor. Judeţul Neamţ face parte din cele 6 judeţe participante la program”, a spus Mişu Chiruc, preşedintele ANTREC.
Ingrid CIOFOAIA
„Este păcat că nu participă mai mulţi proprietari de pensiuni pentru că sunt solicitări din partea turiştilor” – Mişu Chiruc, preşedintele ANTREC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau