Condamnat cu executare după ce a vrut să îi păcălească pe poliţişti
Dimensiune font:
Doi indivizi au fost pedepsiţi de către judecători, după ce au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni.
Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Constantin C. la şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În acelaşi dosar, instnaţa a decis condamnarea lui P.B. la pedeapsa rezultantă de doi ani de puşcărie, pentru conducere fără permis şi uz de fals.
„Instanţa desfiinţează total înscrisul reprezentând permis de conducere categoriile B, C pe numele B.P., falsificat, precum şi înscrisul reprezentând buletin de identitate pe numele B.P., falsificat, eliberate de autorităţile din Republica Moldova”, au menţionat judecătorii ieşeni.
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor doi a început în urmă cu câteva luni. Conform anchetatorilor, pe data de 5 aprilie 2014, pe 10 iulie 2014 şi pe 7 mai 2015, P.B. ar fi comis infracţiunea de conducere fără permis, iar, la această ultimă dată, ar fi comis şi infracţiunea de uz de fals, prezentând la control acte falsificate. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau