Conferinţa Interregională ,,CiNE te reprezintă” a fost anulată
Dimensiune font:
În perioada 7-9 septembrie, în municipiul Roman, ar fi trebuit să aibă loc Conferinţa Interregională a Consiliului Regional al Elevilor Nord-Est „CiNE te reprezintă”, în organizarea Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Neamţ* Inspectoratul Şcolar a anulat conferinţa din motive obiective
Scopul principal al acestei Conferinţe Interregionale îl constituia Adunarea Generală a Consiliul Regional al Elevilor Nord-Est, mai exact, alegerile pentru funcţia de Preşedinte al CRE N-E. La eveniment se estima că vor participa 35 de elevi din judeţele Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi, Maramureş, Suceava, Vaslui şi Vrancea, membri ai Biroului Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, seniori şi membrii ai Consiliului Elevilor care doreau să contribuie la organizarea alegerilor şi să participe la ateliere de formare. „Conferinţa Interregională a fost anulată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ vineri, 5 septembrie, cu două zile înainte de marele eveniment, din motive strict obiective”, a precizat Diana Alexandra Toma, preşedintele CJE Neamţ şi preşedinte interimar al Consiliului Regional al Elevilor Nord-Est. Totodată, ea deţine şi funcţia de vicepreşedinte interimar al Consiliului Naţional al Elevilor. Potrivit prof. dr. Viorel Stan, inspector şcolar general al ISJ Neamţ, evenimentul a fost anulat deoarece „s-au constatat deficienţe în organizarea conferinţei, incompatibile cu activitatea într-o unitate de învăţământ”. Preşedintele interimar al CRE Nord –Est trebuie să organizeze, în termen de 45 de zile de la numirea în funcţie, o întâlnire a Adunării Generale a Consiliului Regional al Elevilor Nord-Est, pentru realizarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al CRE N-E, şi a-şi duce la îndeplinire responsabilităţile prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Elevilor.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau