Consens politic la votul pentru bugetul Iaşului

default

Dimensiune font:

| 20-02-2018 05:45

Proiectul de buget al municipiului Iaşi a fost votat cu unanimitate de voturi, după mai bine de o oră de discuţii * consilierii liberali şi cei de la PMP au votat cot la cot cu cei social-democraţi, după ce le-au foat acceptate o serie de amendamente

185 milioane de euro. Cu aproximaţie, aceasta este suma pe care municipalitatea ieşeană şi-a propus să o cheltuie în acest an pentru funcţionarea şi dezvoltarea oraşului prin implementarea unor proiecte rezultate în urma a cinci dezbateri publice şi a contabilizării a peste 4.000 de propuneri venite din partea cetăţenilor. „În urma dezbaterilor publice şi a tuturor etapelor parcurse până acum, bugetul general al municipiului Iaşi va avea o valoare totală de aproximativ 848 de milioane de lei, cu un buget al instituţiilor publice finanţat parţial sau integral din venituri proprii de investiţii de 213 milioane de lei. Este un buget rezonabil în contextul actual, pe un deficit de aproximativ 12 milioane de euro în urma reducerii unor venituri ca urmare a revoluţiei fiscale, dar cu o apropiere mai aparte faţă de necesităţile actuale ale municipiului Iaşi, aşa cum au reieşit ele din dezbaterile publice”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Liberalii au obţinut introducerea mai multor amendamente
Spre deosebire de alţi ani, când votul pe buget a generat discuţii aprinse, şedinţa de ieri a fost una cât se poate de liniştită. Contrar tuturor speculaţiilor potrivit cărora primarul Iaşului, proaspăt exclus din rândurile PSD, va avea parte de ostilitatea foştilor colegi de partid, consilierii social-democraţii nu au avut nicio obiecţie referitoare la modul cum au fost gândite alocările bugetare. De altfel, preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, i-a convocat înaintea şedinţei extraordinare pe aleşii social-democraţi, cerându-le să voteze bugetul Iaşului pe 2018. Şi liberalii din CL au dat dovadă de o poziţie constructivă, însă doar după ce liderul acestora a condiţionat votarea proiectului cu acceptarea unor amendamente. „Dacă doriţi un vot favorabil, în mod obligatoriu cele 13 propuneri ale noastre trebuie să se regăsească în proiectul de buget. De asemenea, îi solicit primarului un angajament ferm că va fi de acord cu alocarea sumei de un milion de euro pentru cele mai bune proiecte ale societăţii civile, ale cum vor rezultate ele în urma unei bugetări participative pe care o va iniţia partidul nostru”, a spus consilierul Eduard Boz. Liberalii au cerut acordarea unor burse şcolare mai mari (propunere care a rămas în analiza municipalităţii), dotarea tuturor sălilor de clasă cu videoproiectoare (caz în care va urma o analiză pentru a afla nevoile şcolilor), transformarea zonei C. A. Rosetti într-un parc (propunerea fiind completată şi cu realizarea unei piste de ski; municipalitatea intenţionează să depună un proiect pe fonduri europene în acest sens), realizarea unui drum de acces către Aeroport (proiectul fiind inclus deja în buget), realizarea proiectului tehnic pentru o Sală Polivalentă în zona Moara de Vânt (proiect aflat în desfăşurare; consilierii şi-au luat angajamentul să aprobe Planul Urbanistic Zonal), reactualizarea Planului Urbanistic General (proiect aflat în desfăşurare), realizarea unui studiu privind identificarea de terenuri în vederea realizării de supra şi subtraversări pentru pietoni pe axa Păcurari - Independenţei - Elena Doamna - Tudor Vladimirescu - Calea Chişinăului (primarul Mihai Chirica completând propunerea cu studierea unor alternative pentru utilizarea transportului alternativ) şi realizarea unui skate park (proiectul fiind în curs, fiind implicate şi companii private şi căutându-se un amplasament potrivit).
Alte amendamente au vizat demararea licitaţiilor pentru realizarea de parcări în zonele Muşatini şi Tabacului şi concesionarea a minim trei spaţii centrale cu acelaşi scop (propunere avută în vedere şi de municipalitate), achiziţia şi montarea a 25 de parcometre inteligente (în proiectul bugetului este inclusă suma de 490.000 de lei în acest scop), dotarea cu aparate de aer condiţionat a mai multor mijloace de transport în comun (Compania de Transport Public va continua proiectul de modernizare a mijloacelor din dotare, investiţiile pentru sezonul rece vizând sistemele de încălzire), transformarea căminului de la fostul Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” într-un incubator de afaceri (propunere agreată de conducerea Primăriei) şi introducerea sistemului de abonamente anuale pe mijloacele de transport în comun (va intra în dezbaterea publică privind politica de abonamente şi de ticketing a Companiei de Transport Public).
Interesant este faptul că, în 2017, amendamentele liberalilor au fost respinse în totalitate, printre ele regăsindu-se şi o parte din propunerile de ieri. Acestea vizau proiectarea unei căi de acces către Aeroport, alocarea de fonduri pentru proiectarea unei săli de sport, amenajarea a 10 platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere, scutiri fiscale pentru firmele care investesc peste 20 milioane de euro. Liberalii au mai propus în 2017 organizarea unei expoziţii permanente în cadrul Muzeului Municipal care să utilizeze tehnică modernă, alocarea de bani pentru prelungirea pasarelei Bucium, dar şi fonduri pentru modernizarea pârtiei de schi din Copou, precum şi pentru construirea unui skate park. Amendamentele au fost respinse, fiind invocat faptul că unele dintre ele se regăsesc în proiectul de buget, iar altele nu sunt suficient argumentate.
Şi amendamentele PMP au fost votate
La rândul lor, consilierii PMP Iaşi au solicitat realizarea de reparaţii şi modernizări la mai multe obiective ale Spitalului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” (propunere agreată de municipalitate), realizarea unui centru medico - social în vederea degrevării aglomeraţiei de la Unitatea de Primire Urgenţe a aceluiaşi spital (proiect care a fost preluat în sarcină de Direcţia de Asistenţă Comunitară), realizarea unui pod peste râul Vămăşoaia (proiect prins în buget) şi modernizarea spaţiilor destinate depozitării gunoiului menajer (proiect de care se vor ocupa societăţile din subordinarea municipalităţii).
De asemenea, consilierul independent Andrei Postolache a solicitat realizarea unui studiu în vederea îmbunătăţirii transportului cu bicicleta în zona podului Tudor Vladimirescu şi în alte intersecţii. Edilul-şef a anunţat că municipalitatea va realiza un studiu privind o soluţie pentru transportul cu bicicleta în general.
Ce străzi vor fi modernizate
Susţinerea funcţionării optime a oraşului reprezintă capitolul esenţial al bugetului Iaşului pe anul 2018. La acest capitol se are în vedere continuarea şi începerea de noi lucrări de modernizare a străzilor din diferite zone ale oraşului. Astfel, vor fi alocate 13 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de reparare şi modernizare pe şos. Bârnova, str. Smârdan, bd. Primăverii, str. I. C. Constantineanu, str. P. Vancea, str. Mosu, str. Ogorului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, fundac Bucium, fundac Păun, fundac Socola, str. Ralet, str. Pallady şi str. M. Kogălniceanu.
De asemenea, 8,32 milioane de lei reprezintă bugetul alocat în acest an, dintr-un necesar total de 46,66 milioane de lei, pentru unor noi lucrări de modernizare pe aleea T. Neculai, aleea Strugurilor, str. Strugurilor, şos. T. Neculai, şos. Iaşi – Voineşti, str. Viticultori, supralărgirea bd. T. Vladimirescu, str. Transilvaniei, str. Olteniei, str. Bucovinei, str. Semănătorului, precum şi pe alte străzi din Municipiul Iaşi cu indicatorii tehnico-economici aprobaţi.
Reabilitarea infrastructurii în zona industrială – Splai Mal Drept Bahlui va beneficia de o alocare bugetară de 3,69 milioane de lei, iar continuarea proiectării şi execuţiei de străzi are rezervată suma de 49,2 mii lei. Bugetul general prevede şi alocarea a 605 mii de lei pentru proiectarea şi execuţia de lucrări referitoare la „Banda suplimentară de circulaţie pentru direcţia şos. Arcu – str. Păcurari, adiacent Pasaj Octav Bancilă”.
Trotuare, alei, spaţii de joacă, parcuri şi utilităţi de calitate
În urma procedurilor de achiziţie publică derulate în anul 2017 a fost încheiat contractul de modernizare de trotuare şi alei pietonale în cartiere, pentru o suprafaţă de 200.000 metri pătraţi, investiţia totală fiind estimată la 22,8 milioane de lei şi urmând să fie derulată până în 2020. Bugetul pe acest an prevede finanţarea acestor lucrări cu suma de 6 milioane de lei, după ce în 2016 au fost executate lucrări de 3,4 milioane de lei, iar în 2017 de 4,9 milioane de lei.
Alte investiţii în infrastructură prevăzute în bugetul pe 2018 privesc reabilitarea pasarelei metalice din zona Gării Iaşi Nord, cu o alocare financiară de 3,5 milioane de lei, amenajarea de parcări, achiziţionarea de parcometre şi proiectarea unor pasaje supraterane în zona Podu Roş.
Spaţii de joacă noi şi iluminat modern
Bugetul pe 2018 va susţine continuarea programului de reparare şi modernizare a spaţiilor de joacă pentru copii, 93 de amplasamente fiind incluse într-un proiect în valoare de 13,98 milioane lei, dar şi de modernizare a parcurilor şi spaţiilor verzi din cartiere. Investiţiile în achiziţionarea de mobilier urban se ridică la 800 de mii de lei, în timp ce lucrările la sistemul integrat de supraveghere video pentru creşterea siguranţei sociale şi prevenirea criminalităţii în spaţiile publice ale municipiului Iaşi vor fi finanţate, în acest an, cu 500 de mii de lei, dintr-un total estimat la 50 de milioane de lei.
Modernizarea transportului public, extinderea iluminatului public, reabilitarea sistemului de termoficare, conectarea zonei Cicoarei la infrastructura urbană reprezintă alte domenii de interes major pentru municipalitate, bugetul prevăzând sume importante pentru lucrările care vor fi executate în acest sens.
Bani pentru şcoli şi spitale
În acest an, 36 de proiecte vor viza susţinerea performanţei în educaţia ieşeană prin alocări bugetare consistente în infrastructura şcolară, valoarea totală a acestora ridicându-se la 12,9 milioane de lei. Printre cele mai importante investiţii se remarcă lucrările de consolidare şi dotare ale Colegiului Naţional „M. Eminescu” şi Şcolii „M. Kogalniceanu”, unde vor fi alocate 2,9 milioane de lei, extinderea Grădiniţei PP1 (800 mii lei), amenajarea unei creşe şi grădiniţe în str. Ciurchi, nr.111 (800 mii lei), proiectarea şi execuţia lucrărilor la cantina şi corpul de învăţământ ale Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” (1 milion de lei), reparaţii capitale şi reabilitare termică la Şcoala „Veronica Micle” (430 mii lei). De asemenea, vor fi alocate fonduri pentru ajutoare, burse şi premii pentru elevii ieşeni.
Bugetul pe 2018 prevede continuarea investiţiilor în modernizarea unităţilor medicale din subordinea municipalităţii. Spitalul Clinic de Recuperare va primi 2,79 milioane de lei pentru diverse lucrări de reparaţii şi de amenajare, iar Spitalului Clinic „C. I. Parhon” îi sunt rezervate 9,96 milioane de lei pentru dotări, reabilitări şi modernizări, din care 2 milioane de lei în acest an. De asemenea, 300 de mii de lei sunt pregătiţi pentru proiecte, studii, avize, taxe PUZ referitoare la construirea Spitalului Regional de Urgenţă.
În sfera socială, asigurarea de utilităţi şi sistematizare verticală pentru construirea de locuinţe destinate tinerilor specialişti din sănătate va beneficia de 173 de mii de lei, în timp ce 2 milioane de lei vor merge către proiectul de construire a 72 de locuinţe pentru tineri în zona Grădinari.
Fondurile europene, vitale pentru demararea unor proiecte
Proiectele culturale şi cele cu finanţare europeană îşi regăsesc suportul financiar şi în bugetul pe 2018. „În acest sens, pe lângă programul Centenar, aveam o serie de investiţii cu finanţări atât de la bugetul local, cât şi de la bugete ale altor instituţii finanţatoare, în special nerambursabile, în care vom cuprinde Palatul Braunstein, Mănăstirea Frumoasa, Baia Turcească, Casa Berthelot, Cinematograful Trianon, instalarea statuii Regelui Ferdinand I şi construirea catargului pe care va fi arborat drapelul naţional, cel mai înalt din această regiune. Prin aceste proiecte vrem să punctăm rolul nostru în aducerea în conştiinţa publică a celor mai importante momente din istoria românilor. O a doua linie directoare, la fel de importantă ca şi prima, o reprezintă continuarea proiectelor cu finanţare europeană, deosebit de importantă pentru noi în condiţiile în care reducerea veniturilor din impozitul pe venit a agravat situaţia financiară a oraşelor mari. Avem numeroase proiecte, o parte le-am enunţat anterior, la care se adaugă proiectele finanţate pe mediu, cele care sunt în desfăşurare şi pe care continuăm să le finanţăm şi pe anul în curs, de reabilitare a reţelelor de termoficare. De asemenea, avem în vedere continuarea investiţiilor pe axele prioritare pe care tocmai le-am pornit, pe sănătate, dar şi pe Axa prioritară 4 din Programul Operaţional Regional”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Spre exemplu, consolidarea Palatului Braunstein va atrage de la bugetul pe acest an suma de 10 milioane de lei, proiectarea şi execuţia drapelului naţional – 720 de mii de lei, reabilitarea Mănăstirii Frumoasa – 225 de mii de lei, reprezentând cofinanţarea locală, iar reabilitarea Pieţei Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” – 890 de mii de lei.
Asigurarea condiţiilor pentru practicarea activităţilor sportive este o altă prioritate pentru municipalitate, acest lucru reflectându-se în alocarea în acest an a a fondurilor pentru începerea unui program în valoare de 6,17 milioane de lei de modernizare a 17 terenuri de sport în incinta unităţilor şcolare. Proiectele, studiile şi taxele necesare construirii noii Săli Polivalente vor fi finanţate cu suma de 600 de mii de lei. De asemenea, actuala Sală Polivalentă va cunoaşte noi modernizări, prin achiziţia unui sistem de pardoseală flotantă şi montarea unei noi tabele de marcaj, la un cost de 480 de mii de lei.
Tudor DAMASCHIN

* * *
848 de milioane de lei
este bugetul pe anul 2018 al municipiului Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei