Consilierii au aprobat împrumutul de 30 de milioane de lei
Dimensiune font:
Acesta va trebui returnat în termen de 15 ani * gradul de îndatorare pe acest împrumut va atinge pragul de 16,%
Cu patru voturi împotrivă, împrumutul de 30 de milioane de lei pe care Executivul Primăriei Iaşi îl doreşte contractat de la Ministerul de Finanţe, pentru a salva implementarea unui proiect european, a fost aprobat. Ca la fiecare contract de creditare încheiat de municipalitate, motivaţia şi gradul de îndatorare al Iaşului au fost cele două elemente primordiale care au cântărit în dezbaterea şi decizia consilierilor locali. Potrivit Executivului, în cazul în care acest împrumut se recuperează de la Ministerul Dezvoltării, prin prisma câştigării de către Primărie a contestaţiei la penalitatea primită pe proiectul „Sistemul de management de trafic in municipiul Iaşi”, acesta va constitui sursă de investiţii, banii fiind puşi la dispoziţia Consiliului Local pentru a putea fi repartizaţi spre alte obiective. În ce priveşte posibilitatea de a opri acest proiect, primarul interimar, Mihai Chirica, susţine că acest lucru este imposibil, în condiţiile în care, nerecepţionarea proiectului la temren duce la rambursarea în întregime a sumei de 20 de milioane de euro. Potrivit consilierului Marius Dangă, acest credit va afecta bugetul local pe anii viitori, prin simplul fapt că această sumă va trebui rambursată, ea neputând fi utilizată în altă direcţie. „Este prematur să vorbim despre gradul de îndatorare. Avem aproape 16,5% acum. Ela va fi proporţional cu durata creditării prevăzută de Ordonanţa 2, de 15 ani. Vorbim despre o sumă de 6 milioane de euro, ceea ce pentru bugetul municipiului Iaşi nu este mult”, a declarat Mihai Chirica. Banii vor veni de la Trezoreria statului, fiind alocaţi de către bugetul de stat. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau