Construcţii neautorizate în cartierele mărginaşe
Dimensiune font:
Pe parcursul lunii octombrie, poliţiştii locali din cadrul Serviciul Disciplina în Construcţii au aplicat 7 amenzi în valoare de 14.000 de lei, pentru diverse abateri pe linia executării de lucrări de construcţie neautorizate. Tot în această perioadă, s-au verificat 86 de autorizaţii de construire, au fost date 90 de somaţii către proprietarii unor clădiri în construcţie, pentru a se prezenta la sediu cu documentaţiile de urbanism, au fost primite 130 de sesizări din partea cetăţenilor şi s-au făcut 40 de recepţii la terminarea lucrărilor. „Dintre cele 7 amenzi, una, în valoare de 5.000 de lei, a fost dată la Legea 50, pentru construirea locuinţei fără a deţine autorizaţie. O altă amendă. de 100 de lei. a fost dată unui ieşean care efectua nişte lucrări de extindere a unui imobil de pe b-dul Poitiers fără a deţine autorizaţie, iar o altă amendă, de 1.000 de lei a fost dată unei persoane din Dacia, care a demarat lucrări de construire a unui imobil fără a deţine autorizaţie”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau