Contorizări în rate la polul sărăciei
Dimensiune font:
Locatarii din două blocuri din municipiul Vaslui au apelat la contorizarea pe orizontală pentru a scăpa de coeficientul de corecţie * mulţi şi-ar dori o astfel de investiţie, dar spun că nu au bani * pentru ei, Aquavas a găsit o soluţie
Vasluienii care s-au săturat să plătească pierderile de la reţeaua de apă pot apela la contorizarea pe orizontală. Reprezentanţii Aquavas spun că astfel nu vor mai fi pierderi şi implicit se vor reduce costurile.
Vasile Luca, purtător de cuvânt al operatorului de apă, ne-a spus că două blocuri din municipiu au astfel de contorizare. Preţurile investiţiei pot ajunge şi până la 600 de lei şi se amortizează într-un an. Pentru a se putea contoriza o scară de bloc pe orizontală trebuie însă să fie de acord toţi locatarii, lucru extrem de dificil întrucât o parte sunt plecaţi în străinătate sau nu au bani.
„Noi continuăm contorizarea la uşă, deci distribuţie orizontală. Este o metodă prin care fiecare poate plăti cât consumă. Am finalizat contorizarea la blocul 32 şi am deschis front de lucru la blocul 136. Aici abonaţii au datorii de 34.000 de lei. Sunt cetăţeni cu venituri foarte mici, noi îi sprijinim cu contorizarea, dar cu o condiţie: să îşi achite datoriile în timp”, a spus Vasile Luca, purtător de cuvânt la SC Aquavas SA Vaslui. Cei mai mulţi vasluieni nu dispun însă de suma necesară unei astfel de investiţii. Aşa că, lună de lună, pe facturi, pe lângă ce au consumat sunt incluse şi pierderile de pe reţea.
„Contorizarea se poate face şi în rate. La blocul 305 am făcut contorizare în rate şi mai avem de recuperat doar 600 de lei. În maximum 12 luni investiţia este amortizată. Avantajul mare e că dispare acea reţea de distribuţie de la subsolul blocurilor şi nu mai există pierderi” - Vasile Luca, purtător de cuvânt la SC Aquavas SA
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau