Contrabandişti de duminică
Dimensiune font:
Procurorii DIICOT au destructurat o reţea care aducea ţigări netimbrate de peste Prut * tutunul era transportat duminica, în maşini dotate cu staţii radio
Procurorii DIICOT au mai lichidat o reţea de traficanţi de ţigări. Aceştia au făcut, la sfârşit de săptămână, 43 de percheziţii în Iaşi, Bacău, Vaslui, Neamţ şi Hunedoara. „Există suspiciunea rezonabilă că începând ianuarie 2016, la Iaşi şi Neamţ s-a constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat mai multe persoane, care a avut ca scop introducerea în ţară, în mod ilegal, a unor cantităţi importante de ţigarete, care ulterior erau comercializate pe piaţa ilicită din România. S-a reţinut că unul dintre liderii grupului infracţional avea ca atribuţii contrafacerea ţigaretelor în fabrici clandestine ori introducerea ilegală a acestora din Republica Moldova şi Ucraina, iar ulterior comercializarea către alţi intermediari”, au spus anchetatorii.
Cel de al doilea lider se ocupa de preluarea ţigaretelor şi revânzarea acestora angro, prin intermediari din Iaşi, Neamţ, Bacău şi alte judeţe. „Membrii grupului au transportat şi livrat ţigaretele cu ajutorul mai multor autoturisme dotate cu staţii radio portabile, în special în zilele de duminică, după-amiaza, cu scopul de a evita organele de poliţie”, au mai spus procurorii DIICOT. Ei au ridicat la percheziţii şi 5,2 tone de alcool de contrabandă, 160.000 de pachete cu ţigarete din Ucraina, 300.000 de lei şi 1,5 kilograme de bijuterii din aur. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau