Copertine noi în staţiile RATP
Dimensiune font:
Reprezentanţii RATP au susţinut în repetate rânduri că există preocuparea de le oferi călătorilor condiţii decente în staţii, însă, din cauza problemelor financiare, nu s-au putut găsi resurse pentru amenajarea unor adăposturi. O va face în schimb municipalitatea ieşeană, care, prin vocea primarului Mihai Chirica, susţine că există fonduri pentru amenajarea unor astfel de copertine. „Un proiect pe care îl vom dezbate mâine (n.r. – astăzi), în şedinţa de Consiliu Local, îl constituie repartizarea excedentului rămas după achiziţia autobuzelor noi. Sunt în jur de 221.000 lei pe care îi vom folosi pentru a executa 10 copertine în staţiile de transport în comun”, a spus primarul Mihai Chirica. Rondul din Tătăraşi Nord şi Universitate sunt două dintre cele mai aglomerate staţii, care nu dispun în acest moment de copertine. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau