Copy-paste cu Statutul Municipiului Iaşi

default

Dimensiune font:

| 28-06-2013 03:37

* din cauza greşelilor flagrante constatate în cuprinsul său, proiectul de statut a fost trimis ieri la corectură de către consilierii locali

Consilierii locali, dar şi membrii executivului Primăriei, au cerut ieri amânarea proiectului privind Statutul Municipiului Iaşi. Motivul a fost acela că documentul necesita corecturi aprofundate, multe dintre informaţiile conţinute nefiind în ton cu realitatea. „Foarte mulţi dintre consilieri au cerut amânarea acestui statut al municipiului, inclusiv viceprimarii. Acesta urmează să fie reanalizat pentru că atunci când l-au străbătut cu privirea au observat că anumite date statistice nu sunt în concordanţă cu datele reale”, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Astfel, în materialul prezentat sunt citate baze de date privind populaţia flotantă din municipiu la nivelul anului 2010, la care se raportează şi rata şomajului, iar numărul şi procentul de pensionari din municipiu e prezentat la nivelul anului 2011. Tot în acest statut „reactualizat” se precizează faptul că pe Aeroportul Iaşi operează şi cursele companiei Carpat Air, deşi aceasta nu mai are astăzi nici un contract de operare. La capitolul „mass-media” se arată că la Iaşi funcţionează postul Naţional TV, mai apare ziarul „Monitorul de Iaşi” şi emit posturi de radio precum Radio Guerilla sau Radio Terra, desfiinţate cu peste 5 ani în urmă. Totodată, la rubrica „internet”, pe lângă enumerarea unor furnizori actuali se precizează că „la nivelul cartierelor există reţele mai restrânse”, deşi acestea au fost asimilate de marile companii în urmă cu mai bine de 7 ani.

Proiectul de statut al municipiului Iaşi încă mai promovează obiective precum Baza Hipică sau hrubele Casei Pogor, dezafectate de mai mulţi ani

Trăiască Baza Hipică!
O altă greşeală se regăseşte la rubrica privind „învăţământul universitar”, unde mai funcţionează încă Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir”, desfiinţată de fostul ministru Ecaterina Andronescu în anul 2011, în vreme ce Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” funcţionează tot în incinta Palatului Culturii, iar buletinul de presă al Consiliului Local Iaşi, „Curierul de Iaşi”, este „un ziar politic”. De asemenea, documentul Primăriei încă mai promovează Baza Hipică Iaşi, demult desfiinţată, dar şi catacombele de la Casa Pogor, care au fost închise în urmă cu mai bine de 6 ani. Totuşi, în linia obiectivă pe care ar trebui să o aibă un astfel de material, proiectul de statut al municipiului conţine şi un adevăr incontestabil: „Reţeaua de străzi a oraşului, dezvoltată în ultimii 50 de ani, o continuă pe cea din evul mediu”.


(Nelu Păunescu)
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei