Crater gigant pe strada Aurel Vlaicu! VIDEO

default

Dimensiune font:

| 10-07-2015 06:10

Una din conductele înlocuite recent de ApaVital a cedat ieri, provocând o gaură imensă în carosabil. Oficialii societăţii susţin că este posibil ca respectiva ţeavă să fi avut un defect de fabricaţie. Traficul rutier a fost restricţionat pe un sens
 

Ieşenii care au tranzitat ieri la prânz strada Aurel Vlaicu au avut surpriza să constate inundarea carosabilului în zona IPA. Pe o distanţă de câţiva zeci de metri, apa curgea în şiroaie, provocând panică printre cetăţenii domiciliaţi la case. Majoritatea oamenilor susţineau că este vorba de o avarie, cu atât mai mult cu cât utilajele celor de la ApaVital au fost văzute foarte des în ultimele două luni. „Probabil au spart o conductă. Dimineaţă se pregăteau să spargă asfaltul pentru ceva lucrări”, spune unul dintre ieşenii din zonă.
Însă adevărata surpriză a constituit-o apariţia unui crater în carosabil, la aproape 300 de metri de IPA, pe partea stângă pe sensul de mers spre Dancu. Veniţi la faţa loculului, specialiştii ApaVital au constat proporţiile avariei, transmiţând telefonic constatările din teren. „În mod evident a cedat o conductă din magistrala care alimenta şorogariul. Este vorba de o ţeavă de mari dimensiuni, cu un diametru de 700 de mm, fapt care explică întrucâtva dimensiunile acelei găuri. S-a reuşit sistarea apei pe acea magistrală, fără însă ca populaţia să fie afectată, alimentarea zonei Doi Băieţi- Dancu mutându-se pe o altă magistrală”, spune Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital. Acesta mai precizat că este vorba de o conductă nouă, recent schimbată. „Probabil a avut un defect de fabricaţie, pentru că altfel rezistă foarte bine. De altfel acesta este şi scopul pentru care sunt schimbate conductele vechi, din fontă, cu cele din material plastic”, a explicat oficialul societăţii.
Subtraversări şi branşamente
Pe strada Aurel Vlaicu, de ani buni, se tot vorbeşte de modernizarea ei pe fonduri europene, însă cu excepţia unor peticeli, şi acelea făcute de mântuială, strada nu a avut parte de reabilitare. În luna iunie, legătura dintre Tătăraşi şi Dancu a intrat din nou în atenţia furnizorilor de utilităţi. Astfel, pe un tronson de 130 de metri, cuprins Phoenix şi DAS au avut loc două subtraversări, una în dreptul DAS şi a doua la depozitul de armament. Ulterior s-a lucrat branşamente, fără spargerea carosabilului.
Cât priveşte adevărate lucrări de modernizare, sunt şanse ca modernizarea a aproximativ 3,10 kilometri de cale simplă de rulare, la care se adaugă refacerea carosabilului, a trotuarelor, montarea cablurilor în subteran, modernizarea iluminatului public şi marcaje, plus reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii la podurile de pe Aurel Vlaicu şi Ciurchi II să înceapă anul acesta. Tudor DAMASCHIN

* * *
Avaria de ieri a cauzat pierderea unei cantităţi însemnate de apă. Reprezentanţii ApaVital au confirmat acest lucru însă nu au dezvăluit care ar fi proporţiile acesteia, mulţumdu-se să precizeze că cetăţenii nu sunt puşi să suporte aceste pierderi.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei