Criminalul din Copou a fost trimis în judecată
Dimensiune font:
Eduard P. şi-a ucis iubita, tot de 16 ani, din gelozie * procurorii au stabilit toate amănuntele oribilei crime şi îi reproşează adolescentului premeditarea
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au finalizat cercetările în cazul adolescentului criminal din Copou. Eduard P. (16 ani) a fost trimis în judecată pentru omor calificat.
În vara lui 2013, Eduard s-a împrietenit cu Diana G., cu care a avut o relaţie cu întreruperi. Până în decembrie 2014, cei doi au fost despărţiţi, dar au reluat legătura. Pe 27 februarie, ei s-au certat pe Facebook, Eduard acuzând-o pe Diana de infidelitate. Până la urmă, cei doi au decis să se întâlnească a doua zi în Parcul Copou. „Potrivit propriilor declaraţii, inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima, sens în care în dimineaţa de 28 februarie, a căutat în autoturismul tatălui său un obiect apt să ducă la rezultatul dorit. A găsit un colier din plastic dur folosit în mod obişnuit la fixarea capacelor auto, iar la ora 13,30, având asupra sa acest obiect, s-a îndreptat spre Parcul Copou. Nici inculpatul şi nici victima nu au putut ajunge la locul de întâlnire la ora fixată”, au spus procurorii.
Inca o luna de arest pentru ucigasul din Copou
Cadoul morţii
Din nou, adolescenţii au schimbat mesaje, iar Eduard s-a înfuriat şi mai tare. „Minorii s-au întâlnit la ora 15,05 şi s-au îndreptat împreună spre partea din spate a parcului, certându-se. Într-un loc retras şi necirculat, unde se afla o bancă, inculpatul şi victima s-au oprit. Minora s-a aşezat pe spătarul băncii şi au continuat discuţia. La un moment dat, inculpatul a pretextat că avea un cadou să-i ofere, cerându-i victimei să închidă ochii şi să-şi ridice părul. Minora s-a conformat, iar inculpatul i-a înfăşurat colierul în jurul gâtului şi l-a strâns”, au adăugat procurorii.
Simţind că se sufocă, fata a încercat cu disperare să se elibereze. Ea a încercat să se agaţe cu mâna stângă de capul lui Eduard, dar a reuşit doar să-l zgârie de trei ori. Adolescentul a împins-o şi a fugit, dar era prea târziu. Trupul fetei a fost găsit de un ieşean care se plimba prin parc. Ştefana CZELLER
Procurorii i-au găsit lui Eduard circumstanţa agravantă a premeditării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau