Crucea Roşie Vaslui, mai vizibilă şi mai implicată
Dimensiune font:
De o lună Crucea Roşie Vaslui are un nou director. Carmean Carp îşi propune să facă cât mai vizibilă organizaţia şi să continue acţiunile sociale şI umanitare care i-au consacrat numele în judeţul Vaslui.
„Îmi propun să strâng cât nai mulţi voluntari sub stindardul Crucii Roşii Vaslui şi să asigur o cât mai bună vizibilitate la nivelul judeţului Vaslui”, a spus noul director al Crucii Roşii Vaslui, Carmen Carp, înlocuitoarea lui Viorel Gologan la conducerea organizaţiei. „Vrem să atragem oamenii de afaceri pentru a-şi dona acel 2% în contul Crucii Roşii, să atragem oamenii de afaceri din industria alimentară, iar cu ajutorul lor să ne continuăm seria acţiunilor umanitare şi de binefacere”, a mai spus Carmen Carp.
În prezent, în cadrul unei campanii derulată alături de compania Ariston, Crucea Roşie donează mai multe boilere în zona Negreşti, către centre sociale, şcoli şi grădiniţe, la şcoala generală din Parpaniţa, la grădiniţa din Căzăneşti, la şcoala primară din Cioatele, la Şcoala generală „Mihai David” din Negreşti, pentru cabinetul medical din această unitate de învăţământ.
În perioada martie-mai, societatea a derulat o campanie privind igiena şi igiena orală în şcolile din judeţ, campanie care s-a adresat unui număr de peste 5.800 de elevi, cu preponderenţă din localităţile de pe Valea Prutului. Printr-o altă campanie derulată în şcoli, elevilor li s-au predat lecţii de prim-ajutor. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau