CTP revine la graficul de transport de dinaintea Sărbătorilor de iarnă
Dimensiune font:
Numărul mijloacelor de transport scoase la stradă va creşte la 197 de unități (la orele de vârf)
Ca la fiecare început de an, odată cu revenirea elevilor din vacanţă, Compania de Transport Public Iaşi va modifica graficul de transport al autobuzelor şi tramvaielor. Astfel, începând luni, vor ieşi la stradă mai multe mijloace de transport comparativ cu perioada anterioară. „Se revine la graficul de dinaintea sărbătorilor de iarnă, când numărul mijloacelor de transport a fost redus cu 20%”, spun reprezentanţii companiei. Dacă nu intervin alte schimbări, începând de pe 15 ianuarie, vor opera 86 de autobuze, 52 de tramvaie şi două microbuze (traseele 18 şi 49), numărul acestora urmând să crească la orele de vârf cu 28 de autobuze și 29 de tramvaie.
Traseele 30, 43, 19 și 9 cele mai „populate”
Traseele pe care vor circula cele mai multe mijloace de transport sunt 20 şi 30, deservite de minim 8 unităţi. În ceea ce priveşte tramvaiele, cele mai multe vor circula pe traseele 9 (10 unități) şi 11 (8 vagoane), la care se adaugă alte patru unităţi la orele de vârf. TUDOR DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau