Culianu Nicolae, matematician şi astronom
Dimensiune font:
Culianu Nicolae, matematician şi astronom
(n. 29 aug. 1832, Iaşi - m. 28 nov. 1915, Iaşi)
Membru al Academiei Române şi al Societăţii Literare Junimea. A fost profesor de matematici la Universitatea din Iaşi timp de peste patru decenii (1863-1906) şi la Institutele Unite. A condus Universitatea din Iaşi, ca rector, din 1880 până în 1898. Apoi, a fost decan al Facultăţii de Ştiinţe (1898-1906). A predat cursul şi a rămas în manuscris Studiul geometric al curbelor usuale. A publicat primul curs de analiză matematică în româneşte, Lecţiuni de calcul diferenţial şi integral (1870-1874). A fost membru fondator al revistei Recreaţii ştiinţifice, primul periodic care încerca să atragă cititorii în domeniul matematicii. Figură senină şi venerabilă, cunoscător al culturii umaniste, prieten apropiat cu Titu Maiorescu, Nicolae Culianu a fost o jumătate de secol una din personalităţile care s-au bucurat de respectul şi simpatia unanimă a Iaşului cultural de odinioară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau