Cum au umflat sărbătorile facturile la căldură
Dimensiune font:
Agentul termic consumat luna trecută îi va costa pe ieşeni între 106 şi 204 lei, valori mai mici, comparativ cu decembrie 2013
Reprezentanţii Dalkia au finalizat procedura de emitere a facturilor la energia termică, aferente consumului pe luna decembrie. Din calculele de defalcare a consumurilor înregistrate de cele aproximativ 10.080 de apartamente cu convenţii individuale, rezultă un consum mediu cuprins între 0,4 şi 0,77 gicalorii/apartament, în funcţie de suprafaţa acestuia. „Ieşenii ale căror apartamente însumează mai puţin de 30 de metri pătraţi vor plăti, în medie, 106 lei, cei care locuiesc în apartamente cu suprafaţa de 31-50 mp vor avea de achitat 172 lei, iar familiile care deţin apartamente de peste 51 mp, vor plăti 204 lei”, spune Ana Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Termo Iaşi. Raportat la facturile pe luna noiembrie 2014, este vorba de valori duble (luna trecută ieşenii au plătit între 66 şi 103 lei), însă mai mici de ceea ce ieşenii au avut de achitat în decembrie 2013 - 122 la o cameră, 201 lei la două camere şi 233 lei pentru trei camere.
Peste 20 de „anomalii”
Marea problemă constă în faptul că apar în continuare cazuri în care sumele evidenţiate pe listele de întreţinere sunt cu mult mai mari decât valorile comunicate de operatorul de termoficare. „În această iarnă, 22 de ieşeni ne-au semnalat până acum anomalii în ceea ce priveşte suma de plată pentru căldura afişată de asociaţie pe lista de întreţinere. Toate aceste cazuri se află deja în atenţia noastră şi le vom transmite spre verificare reprezentanţilor Primăriei Municipiului Iaşi, care vor lua măsurile necesare, în aşa fel încât costurile cu încălzirea să fie repartizate pentru toţi locatarii din bloc în mod corect şi în conformitate cu prevederile legale”, a mai precizat oficialul Dalkia. Recomandarea este ca în astfel de situaţii să contactat operatorul de termoficare prin Centrul de Apel, la numărul gratuit 0 800 800 123, urmând a comunica datele de contact: numele, adresa completă, eventual codul de client, suma de plată pentru încălzire.
Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau