Cum faci bani din murături
Dimensiune font:
O gospodină din Milişăuţi a pus pe roate o afacere foarte bună cu murături * Mariana Prisăcari are pe lista de clienţi şi opt restaurante celebre din Constanţa * ea spune că din două tone de murături vândute în fiecare lună câştigă suficient pentru a-şi întreţine familia * gospodina ne-a vorbit şi despre secretele murăturilor perfecte – soiul legumelor, sarea şi perioada de conservare
Mariana Prisăcari este o gospodină din oraşul Milişăuţi. De mică a învăţat cum se pune varza la murat. Reţeta a ajutat-o să-şi construiască o afacere. Aşa se face că astăzi, varza Marianei ajunge în opt restaurante celebre din Constanţa. „Am vândut o perioadă de timp în pieţele din Constanţa şi ne-am gândit că nu are niciun rost să stăm la piaţă, să plătim zi de zi taraba, cântarul, cazarea. Am preferat să o dăm en-gross în restaurante. Aşa ne este şi nouă bine”, ne-a spus gospodina. La un singur transport, Mariana duce la Constanţa 1,5 tone de varză şi 500 de kilograme de castraveţi. „Dacă fac un transport în fiecare lună, îmi asigur banii şi strictul necesar pentru familie. Reuşim să ne descurcăm aşa. Vara facem câte două transporturi pe lună”, ne-a spus gospodina.
Reţeta murăturilor perfecte
În spatele afacerii se ascunde foarte multă muncă. Pentru că este convinsă că puţin sunt cei care ar avea curajul să se apuce de aşa ceva, Mariana a fost de acord să ne dezvăluie câteva dintre secretele murăturilor de Milişăuţi. În primul rând, nu orice soi de varză de pune la murat. „Folosim mai multe soiuri, inclusiv Sarmaş. Avem varză pentru sarmale, pentru tocat. De altfel, pe plicul de seminţe din comerţ scrie pentru ce anume este soiul pe care-l cultivi. Este bună pentru murat varza care are o perioadă lungă de vegetaţie, peste 80 de zile”, ne-a sfătuit gospodina. Mai mult, ne-a şi explicat de ce uneori murăturile se depreciază în timp: „Sarea din comerţ este de vină. La noi aproape de Cacica avem salină. Nu punem sare din comerţ. Punem slatină de la puţul din Cacica. Din acest motiv, varza nu se înmoaie, nu se strică. Este foarte frumoasă şi bună”, a spus Mariana Prisăcari.
Dincolo de soi şi de sare, contează şi când anume se pun murăturile. „Nu poţi să pui oricând varza la murat. Nu poţi să o pui în octombrie când deja este foarte frig şi nu apucă să-şi tragă sarea. Nu mai devreme de 15 august şi nu mai târziu de 20 septembrie”, a precizat gospodina.
Oana ŞLEMCO
„La început am livrat la două sau trei restaurante, după, când au văzut patronii că marfa este de calitate şi suntem oameni serioşi, nu punem orice la murat, au venit şi alţi clienţi. Acum vindem în opt restaurante” – Mariana Prisăcari
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau